„Întreabă praful“, ecranizarea romanului omonim al lui John Fante, e un film în care doi actori ai tinerei generaţii, Colin Farrell şi Salma Hayek, dau măsura calităţilor lor reale, de buni interpreţi ai unor roluri dramatice. John Fante, autorul lui „Întreabă praful“, roman care a cunoscut o posteritate celebră, însă abia în ultimii ani de viaţă ai prozatorului, a fost unul dintre „băieţii răi“ ai literaturii americane de dinainte de răz
„Întreabă praful“, ecranizarea romanului omonim al lui John Fante, e un film în care doi actori ai tinerei generaţii, Colin Farrell şi Salma Hayek, dau măsura calităţilor lor reale, de buni interpreţi ai unor roluri dramatice.
John Fante, autorul lui „Întreabă praful“, roman care a cunoscut o posteritate celebră, însă abia în ultimii ani de viaţă ai prozatorului, a fost unul dintre „băieţii răi“ ai literaturii americane de dinainte de război - deşi, cinstit vorbind, în toată viaţa lui a stårnit mult mai puţin scandal decåt burghezul Vladimir Nabokov, vreo 15 ani mai tårziu, cu o singură carte („Lolita“). Fante e considerat un precursor al aşa numitei „generaţii Beat“ - un grup eterogen de autori care a marcat profund literatura Statelor Unite şi care îi cuprinde, printre multe alte nume cu rezonanţă, pe Allen Ginsberg, Jack Kerouac şi William Burroughs. Incendiarul Charles Bukowski, ale cărui cărţi pendulează pe linia fină dintre pornografie crasă şi poezie brută, îl considera pe Fante un adevărat maestru spiritual.
„Ask the Dust“, roman semi-autobiografic, reflectă o criză tipică de adaptare a primelor generaţii de imigranţi pe tăråm nord-american; născut în statul Colorado, Fante nu era un dezrădăcinat autentic precum părinţii săi italieni; cartea sa, un melanj de relatare directă, adesea puternic colorată emoţional, şi autoironie a vieţii lui din vremea marii recesiuni economice dintre războaie, se referă at