Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confort inteligent

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 iulie 2008 ·

Cu ajutorul unui sistem automatizat, printr-o apăsare de buton poţi să aprinzi lumina şi să deschizi ferestrele din toate încăperile. Sursa: Schneider

Dacă obişnuiai în fiecare dimineaţă, înainte de a-ţi începe practic ziua, să ridici jaluzelele, să porneşti muzica sau televizorul, să reglezi căldura, acum, cu ajutorul unui sistem, poţi să faci toate acestea doar apăsând un buton.

„Automatizarea locuinţei este practică şi foarte uşor de folosit, integrând armonios sistemul audio şi video al casei, iluminatul, securitatea, climatizarea, comunicaţiile şi internetul“, explică Radu Cristea, directorul companiei Lantec România.

Asta înseamnă că vei economisi timpul pe care altădată îl pierdeai cu „activităţi domestice“ şi că vei scăpa de stresul întrebărilor de genul „oare am scos fierul de călcat din priză?“. „Printr-un sistem inteligent, toate luminile din casă se pot stinge, iar încălzirea poate trece automat «în redus». De asemenea, prizele pe care le-ai programat vor fi scoase din tensiune, alarma se va arma, iar obloanele vor fi trase“, spune Monica Roşu, manager pe segmentul rezidenţial al Schneider România, marketing manager pentru Republica Moldova.

Supraveghere de la distanţă

Dacă te întorci dintr-o călătorie mai devreme decât ai prevăzut, când te afli în aeroport, poţi să porneşti încălzirea din casă, prin intermediul telefonului. De asemenea, oriunde eşti, dacă ai conexiune la internet, poţi controla tot ce se întâmplă în propria locuinţă. „Vei vedea dacă ai mesaje de alarmă, iar cu ajutorul camerei poţi să observi tot ceea ce se întâmplă acasă în lipsa ta“, mai spune Monica Roşu. De pildă, dacă vrei să vezi cine te-a vizitat cât timp ai fost plecat, este suficient să montezi o cameră de luat vederi deasupra uşii, iar musafirul va fi fotografiat automat. Tu nu ai de făcut decât să-ţi verifici mesaj

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 54 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 50 minute
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°