Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie Intact: SOS pentru românii din Italia

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 iulie 2008 ·

N-ar trebui condamnat un întreg popor în funcţie de acţiunile reprobabile ale cîtorva infractori doar pentru a cîştiga alegerile. Tocmai de aceea Mircea Badea s-a alăturat Campaniei SOS pentru românii din Italia iniţiate de Trustul Itact

Orice om, indiferent de naţionalitatea sa, trebuie judecat în funcţie de faptele sale şi nu de cele ale conaţionalilor săi. În plus, n-ar trebui condamnat un întreg popor în funcţie de acţiunile reprobabile ale cîtorva infractori doar pentru a cîştiga alegerile. Tocmai de aceea Mircea Badea s-a alăturat Campaniei SOS pentru românii din Italia iniţiate de Trustul Itact. "Eu cred în ideea de fair-play. Mă revoltă că unii vor să cîştige capital electoral, în Italia, batjocorind nişte oameni care n-au altă vină decît aceea de a se fi născut în România", a declarat prezentatorul emisiunii "În gura presei". Vedeta Antenei crede că este important ca, atunci cînd ţi-e greu, să existe oameni dispuşi să te ajute, oameni care cred în tine.

Mircea Badea consideră că românii ar trebui să fie mai uniţi, să nu fie nevoie de organizarea unor campanii: "Ar trebui ca oriunde în lume unde sînt români care au de suferit, Statul Român să reacţioneze automat. Oficialităţile ar putea doar să urmărească cum alte state îşi ajută şi protejează cetăţenii care se află dincolo de graniţele ţării şi întîmpină dificultăţi". Prezentatorul emisiunii "În gura Presei" crede că sînt anumite interese ca românii să fie scoşi ţapi ispăşitori de fiecare dată cînd ceva rău se întîmplă în Peninsulă. (A.V.)

N-ar trebui condamnat un întreg popor în funcţie de acţiunile reprobabile ale cîtorva infractori doar pentru a cîştiga alegerile. Tocmai de aceea Mircea Badea s-a alăturat Campaniei SOS pentru românii din Italia iniţiate de Trustul Itact

Orice om, indiferent de naţionalitatea sa, trebuie judecat în funcţie de faptele sale şi nu de cele ale co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Vasile Simionaș, cel care a fost antrenor și la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 34 minute
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, fostul antrenor Vasile Simionaș, cel care a pregătit-o în carieră și pe Farul Constanța, în anul 2000. Clubul nostru anunță cu regret trecerea în neființă

Sistemul E-Sigur prinde tot mai mulți șoferi care încearcă să scape de amenzi mințind

Mediafax acum 42 minute
În ultimele săptămâni, polițiștii au deschis multiple dosare penale pentru fals în declarații după ce proprietarii vehiculelor au indicat cu bună știință alte persoane la volan decât cele care apăreau în înregistrări. La Suceava, pe DN2, trei cazuri

Patru rețele de trafic de DROGURI, destructurate de DIICOT. Percheziții în două penitenciare și 37 de județe

Gandul acum 24 minute
Polițiștii alături de procurorii DIICOT întreprind miercuri, 19 martie, 37 de percheziţii în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, cu privire la persoane care au constituit patru grupări de trafic de drog

Accident produs la beție. Cât de beat era botoșăneanul de 22, care a intrat cu mașina într-o casă

Botosani News acum o ora
Accidentul de miercuri dimineață, într-o comună din județul Botoșani, a fost produs la beție. Șoferul care a condus mașina direct într-o casă are 22 de ani și era băut. Botoșăneanul, din comuna Dângeni, conducea autoturismul, iar într-o curbă la stâ

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 27 minute
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

UPDATE - Călăraşi: Cinci maşini în care se aflau 14 persoane implicate într-un accident pe A2 / Cinci persoane acuză leziuni

News.ro acum 2 ore
Cinci maşini în care se aflau 14 persoane au fost implicate, miercuri, într-un accident pe A2 Bucureşti-Constanţa, în judeţul Călăraşi, cinci persoane acuzând leziuni. UPDATE: ISU Călăraşi anunţă că în cele cinci maşini implicate erau 14 persoane, i

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Prețul aurului a atins un nou record istoric înaintea deciziei de politică monetară a Fed

Ziua Constanta acum 50 minute
Cotația aurului a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu și incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii așteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale am

ANAF trimite notificări proprietarilor care închiriază prin Booking și Airbnb. Controale pentru venituri nedeclarate

Ziua Constanta acum 45 minute
Direcția Antifraudă a început să transmită, atât prin SPV, cât și prin poștă, scrisori de informare/notificare persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Direcția An

Germania denunţă un ”joc” al lui Putin după atacuri în Ucraina, în urma unui acord asupra unui armistiţiu limitat cu Trump

G4Media acum 8 minute
Germania îl acuză miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin că ”joacă un joc”, în urma unor noi atacuri ruseşti denunţate de către Ucraina, la o zi după un acord în vederea unui armistiţiu limitat, încheiat de către preşedintele rus cu omologul să

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°