Mircea Marian: "Ne-am obişnuit să acceptăm fără comentarii faptul că parlamentul reprezintă instituţia fundamentală a democraţiei."

Oare? Şi ce-i de făcut dacă însuşi parlamentul devine un instrument în mâinile celor corupţi şi dornici să instaureze un regim plutocratic?

Mi-am petrecut 15 ani din cariera de ziarist stând în parlament - mai întâi la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor - şi am observat cum, de la o legislatură la alta, calitatea celor aleşi a scăzut. Politicienii dinamici şi valoroşi preferau să ajungă în executiv sau să-şi petreacă anii de opoziţie în structurile de partid. Chiar şi un post de prefect părea a fi mai interesant decât unul de deputat sau senator. Prin 2004, puţinii parlamentari de bună calitate - aşa cum a fost Emil Boc, de exemplu - au început să migreze şi către structurile alese la nivel local. În 2006, o speranţă: conducerea Camerei Deputaţilor este preluată de tânărul liberal Bogdan Olteanu. Un an, nu mai mult, i-a luat să se transforme într-un epigon al lui Viorel Hrebenciuc.

Sub patronajul PNL-PSD, într-o tentativă disperată de a scăpa de preşedintele Traian Băsescu, s-a modificat Legea referendumului. Preşedintele a fost suspendat, deşi Curtea Constituţională a arătat că acesta nu încălcase Legea fundamentală. Amendamentele aduse Codului Penal şi celui de Procedură Penală au provocat indignare şi la Washington, şi Londra, pentru că toţi tâlharii şi violatorii ar fi scăpat din puşcării cu ajutorul viciilor de procedură.

Într-un fel, nici măcar nu este corect să arunci întreaga vină pentru situaţia din parlament pe umerii celor din PSD şi PNL. Senatul, de exemplu, a votat în unanimitate, cu 84 de voturi pentru, legea prin care televiziunile sunt obligate să prezinte 50% ştiri pozitive şi 50% ştiri negative. Un număr destul de mare de deputaţi PDL au chiulit atunci când urma să se