Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MIRCEA MARIAN: Şi dacă am desfiinţa parlamentul?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 iulie 2008 ·

Mircea Marian: "Ne-am obişnuit să acceptăm fără comentarii faptul că parlamentul reprezintă instituţia fundamentală a democraţiei."

Oare? Şi ce-i de făcut dacă însuşi parlamentul devine un instrument în mâinile celor corupţi şi dornici să instaureze un regim plutocratic?

Mi-am petrecut 15 ani din cariera de ziarist stând în parlament - mai întâi la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor - şi am observat cum, de la o legislatură la alta, calitatea celor aleşi a scăzut. Politicienii dinamici şi valoroşi preferau să ajungă în executiv sau să-şi petreacă anii de opoziţie în structurile de partid. Chiar şi un post de prefect părea a fi mai interesant decât unul de deputat sau senator. Prin 2004, puţinii parlamentari de bună calitate - aşa cum a fost Emil Boc, de exemplu - au început să migreze şi către structurile alese la nivel local. În 2006, o speranţă: conducerea Camerei Deputaţilor este preluată de tânărul liberal Bogdan Olteanu. Un an, nu mai mult, i-a luat să se transforme într-un epigon al lui Viorel Hrebenciuc.

Sub patronajul PNL-PSD, într-o tentativă disperată de a scăpa de preşedintele Traian Băsescu, s-a modificat Legea referendumului. Preşedintele a fost suspendat, deşi Curtea Constituţională a arătat că acesta nu încălcase Legea fundamentală. Amendamentele aduse Codului Penal şi celui de Procedură Penală au provocat indignare şi la Washington, şi Londra, pentru că toţi tâlharii şi violatorii ar fi scăpat din puşcării cu ajutorul viciilor de procedură.

Într-un fel, nici măcar nu este corect să arunci întreaga vină pentru situaţia din parlament pe umerii celor din PSD şi PNL. Senatul, de exemplu, a votat în unanimitate, cu 84 de voturi pentru, legea prin care televiziunile sunt obligate să prezinte 50% ştiri pozitive şi 50% ştiri negative. Un număr destul de mare de deputaţi PDL au chiulit atunci când urma să se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 20 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 54 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°