Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşte numărul restanţelor bancare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 iulie 2008 ·

Pe fondul creşterii gradului de îndatorare, al deprecierii monedei naţionale şi al majorării dobânzilor, în ultimul an, volumul restanţelor acumulate de doljeni a crescut de 4,63 ori. Potrivit unui studiu al Băncii Naţionale a României (BNR) cu privire la comportamentul financiar al populaţiei şi agenţilor economici în profil teritorial, în luna mai a acestui an, doljenii au înregistrat restanţe la bănci în valoare de aproximativ 45,32 milioane de lei (1,09% din volumul de credit contractat). Cea mai mare parte dintre acestea (peste 87%) sunt restanţe provenite de la creditele în lei.

Volumul restanţelor a crescut cu 463% într-un an Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, se observă o creştere cu 463% a volumului de restanţe înregistrate. Cu toate că au manifestat o preferinţă clară pentru creditele în valută (în perioada mai 2007 - mai 2008, volumul lor a crescut de 3,26 ori mai mult decât cel al împrumuturilor în lei), acestea au fost şi cel mai greu de returnat. Aşa se face că, potrivit studiului BNR, în perioada respectivă, restanţele la creditele în monedă străină au crescut cu 552% (faţă de o creştere a volumului restanţelor la împrumuturile în lei de 349%). Tendinţa este evidentă, considerând chiar şi restanţele înregistrate anul acesta de la o lună la alta. Astfel, volumul restanţelor acumulate de doljeni la creditele în valută în mai 2008 a crescut cu 21% faţă de luna aprilie a aceluiaşi an, în timp ce în cazul creditelor în lei, creşterea a fost de doar 0,52%. Motivaţia principală pentru această situaţie este imposibilitatea de plată. Pe lângă cei cu probleme există însă şi restanţieri care au din start cât mai multe credite de la cât mai multe bănci şi care, odată ce au obţinut creditul, nu mai vin niciodată la bancă.

70% - datorii ale IMM-urilor Potrivit NewsIn, la nivel naţional, mai mult de jumătate dintre restanţe sunt acumulate d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°