Am citit şi auzit atîtea interpretări despre ceea ce s-a întîmplat la Timişoara între 16 şi 21 decembrie 1989, încît îmi vine tot mai greu să cred într-o anumită versiune. Desecretazarea jurnalului de luptă al trupelor Ministerului Apărării Naţionale de la Timişoara care s-a întîmplat zilele trecute vine după 18 ani de la Revoluţie. Intîmplător sau nu această desecretizare a avut loc atunci cînd generalii Stănculescu şi Chiţac au ajuns la ultima posibilitate de apel împotriva sentinţelor în care au fost condamnaţi la cîte 15 ani de închisoare pentru omorurile de la Timişoara. Dacă nu s-ar fi sinucis, probabil că printre acuzaţi s-ar fi numărat şi generalul Vasile Milea, cel care a dat ordinul ca trupele armatei de la Timişoara să primească muniţie de război în ziua de 17 decembrie. De pe urma acestei foarte tîrzii desecretizări aflăm că printre manifestanţi s-ar fi aflat „elemente” care par să fi făcut parte dintre securiştii în civil şi care au tras împotriva armatei pentru a provoca reacţii asemănătoare şi că, deopotrivă, în rîndurile militarilor în termen ai armatei ar fi fost strecurate elemente dotate cu armament sofisticat, care ar fi deschis focul împotriva manifestanţilor. Cu alte cuvinte împotriva armatei ar fi tras securişti în civil infiltraţi peintre manifestanţi, iar răspunsurile ucigătoare venite din direcţia armatei ar fi fost opera altor securişti. Dar scrie undeva în acest jurnal dacă armata a deschis focul cu muniţie de război împotriva manifestanţilor? Fiindcă din ştirea Newsin, nu reiese acest lucru. In schimb dintr-un document audio din ziua de 17 decembrie difuzat de mai multe posturi de radio străine şi pe care l-am auzit prima oară la Europa Liberă am auzit o femeie strigînd „Tragi în mă-ta, mă” şi zgomotul unor împuşcături în care atunci am recunoscut cadenţa şi semnătura sonoră a pistoalelor-mitralieră AKM.

Am citit şi auzit atîtea