Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţământul liceal, necorelat cu piaţa muncii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 iulie 2008 ·

Profesorii din România consideră că oferta educaţională pentru studiile liceale nu este corelată cu piaţa muncii, iar programa şcolară nu acoperă nevoile de studiu ale elevilor, arată un studiu realizat de compania de soft educaţional, Intuitext, citat de NewsIn. Mai mult de jumătate dintre profesorii chestionaţi consideră astfel că pregătirea liceenilor nu are acoperire în oferta locurilor de muncă. În acelaşi context, peste 45% dintre profesori sunt de părere că elevii care urmează cursurile şcolilor de arte şi meserii (SAM) vor avea mari dificultăţi în a-şi continua studiile sau în a găsi un loc de muncă bine plătit. Potrivit studiului, cei mai mulţi elevi, respectiv 75%, aleg unde vor învăţa după ce termină gimnaziul în funcţie de sfaturile părinţilor. În general, majoritatea elevilor preferă liceele teoretice, 24% dintre ei aleg licee cu profil tehnologic, iar 20% se îndreaptă spre cele economice. Sub 10% dintre elevi îşi doresc o carieră în învăţământ şi optează pentru un liceu cu profil pedagogic, iar mai puţin de 1% se înscriu la licee sportive.

Profesorii cer revenirea la examenul de admitere Studiul, realizat la finalul admiterii computerizate la liceu, a urmărit să descopere şi care este opinia profesorilor despre actualul sistem de admitere în clasa a IX-a, pe baza tezelor cu subiect unic. 76% dintre cadrele didactice intervievate susţin revenirea la examenul de admitere organizat în fiecare liceu. Profesorii consideră că selecţia elevilor trebuie făcută de licee prin examen de admitere, notele de la teza cu subiect unic nefiind relevante pentru nivelul de pregătire al elevilor. Doar pentru 14% dintre profesori actuala modalitate de admitere este o soluţie viabilă. Începând cu anul şcolar 2007-2008, admiterea la liceu se face pe baza unei note calculate ca medie între media notelor la tezea unică şi cea a anilor de studiu din gimnaziu. Studiul Intuit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°