Luna iunie 2008 a fost cea mai sîngeroasă în Afganistan, din 7 octombrie 2001 (cînd Statele Unite şi Marea Britanie au lansat atacul împotriva regimului taliban ca urmare a loviturilor teroriste de la 11 septembrie). În lunile mai şi iunie, mai mulţi soldaţi americani sau aparţinînd NATO au murit în Afganistan decît în Irak. De multă vreme, Afganistanul este cea mai fierbinte scenă de luptă dintre armatele democraţiilor euro-atlantice şi forţele armate ale islamului fundamentalist. În acelaşi timp - sau poate tocmai de aceea - Afganistanul este şi scena celor mai mari erori pe care Vestul le putea face într-o atare situaţie. Nicăieri altundeva, democraţiile sofisticate şi hiper-performante de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea de după Cristos nu şi-au dovedit neputinţele mai deplin, mai tragic şi mai penibil în acelaşi timp. În Afganistan, luptă 43.000 de soldaţi NATO alături de alţi 13.000 într-o coaliţie condusă de SUA. Toată lumea este de acord că este nevoie de mult mai mulţi. De cîţi? Nimeni nu poate spune. Atîta doar: tot mai mulţi. Toată lumea aşteaptă ca diverse ţări occidentale să îşi ţină promisiunea de a trimite încă şi mai multe trupe. Logica strategică a acestui conflict a fost mereu aceasta: tot mai multe trupe. Cu cît au venit mai multe trupe, cu atît se cereau încă şi mai multe. Să ajungi pe cîmpul de luptă şi să constaţi mereu că îţi mai trebuie trupe şi că oricîte ţi s-ar trimite sînt prea puţine este dovada clară că nu ştii ce faci. Preşedintele Bush a mărit de cîteva ori durata misiunilor soldaţilor americani în Afganistan şi a intensificat regulile rotaţiei acestor soldaţi. Candidatul Barack Obama anunţă şi o altă soluţie, prin vocea dnei Susan Rice - fost subsecretar de stat pe problemele Africii în vremea administraţiei Clinton II, actualmente consilierul de politică externă al candidatului democrat: tot ce retragem treptat din