Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru o regîndire a razboiului din Afganistan

Publicat in Dilema Veche, joi 10 iulie 2008 ·

Luna iunie 2008 a fost cea mai sîngeroasă în Afganistan, din 7 octombrie 2001 (cînd Statele Unite şi Marea Britanie au lansat atacul împotriva regimului taliban ca urmare a loviturilor teroriste de la 11 septembrie). În lunile mai şi iunie, mai mulţi soldaţi americani sau aparţinînd NATO au murit în Afganistan decît în Irak. De multă vreme, Afganistanul este cea mai fierbinte scenă de luptă dintre armatele democraţiilor euro-atlantice şi forţele armate ale islamului fundamentalist. În acelaşi timp - sau poate tocmai de aceea - Afganistanul este şi scena celor mai mari erori pe care Vestul le putea face într-o atare situaţie. Nicăieri altundeva, democraţiile sofisticate şi hiper-performante de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea de după Cristos nu şi-au dovedit neputinţele mai deplin, mai tragic şi mai penibil în acelaşi timp. În Afganistan, luptă 43.000 de soldaţi NATO alături de alţi 13.000 într-o coaliţie condusă de SUA. Toată lumea este de acord că este nevoie de mult mai mulţi. De cîţi? Nimeni nu poate spune. Atîta doar: tot mai mulţi. Toată lumea aşteaptă ca diverse ţări occidentale să îşi ţină promisiunea de a trimite încă şi mai multe trupe. Logica strategică a acestui conflict a fost mereu aceasta: tot mai multe trupe. Cu cît au venit mai multe trupe, cu atît se cereau încă şi mai multe. Să ajungi pe cîmpul de luptă şi să constaţi mereu că îţi mai trebuie trupe şi că oricîte ţi s-ar trimite sînt prea puţine este dovada clară că nu ştii ce faci. Preşedintele Bush a mărit de cîteva ori durata misiunilor soldaţilor americani în Afganistan şi a intensificat regulile rotaţiei acestor soldaţi. Candidatul Barack Obama anunţă şi o altă soluţie, prin vocea dnei Susan Rice - fost subsecretar de stat pe problemele Africii în vremea administraţiei Clinton II, actualmente consilierul de politică externă al candidatului democrat: tot ce retragem treptat din

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 43 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°