Dorind a fi în ton cu scumpirile din aceasta vara fierbinte din punct de vedere al preturilor, societatea de transport feroviar CFR a solicitat ministerului de resort cresterea cu sapte procente a tarifelor pentru calatoria cu trenul, începând cu data de 1 august.
Mai mult decât atât, conducereea CFR a anuntat ca va renunta la vechiul sistem de marire a preturilor, stabilit în 2006, care prevedea cresteri cel mult trimestriale ale tarifelor si va adopta o noua strategie de indexare a preturilor, aprobata de Guvern în luna martie 2008, bazat pe evolutia costurilor la energie, carburanti si mâna de lucru. Motivul invocat de feroviari este criza acuta de bani din vistierie si aducerea societatii pe linia de plutire.
Atâta timp cât managementul societatii a lasat ani de-a rândul de dorit, iar afacerile oneroase sunt, se pare, la ordinea zilei, rezultatele nici nu puteau fi altele.
Cel mai recent exemplu de incompetenta administrativa a fost prezentat zilele trecute opiniei publice. În plina criza pecuniara, feroviarii sunt pe cale sa primeasca o grea lovitura, fiind în pericol sa piarda complexul Astoria din Snagov. Aflat în patromoniul CFR, acesta ar putea fi pierdut întrucât cineva a “uitat” sa achite taxele si impozitele catre bugetul local. Consecinţa, un bun de aproximativ 20 de milioane de euro risca sa fie pierdut pentru o datorie de circa 500.000 de euro, exact dupa modelul dupa care nu demult s-a mai pierdut un hotel din zona Garii de Nord.
Un alt exemplu de jaf fara perdea îl reprezinta si achizitiile pentru vila Diana, situata tot în Snagov. Astfel, conducerea CFR a investit 600 de lei pentru o farfurie, 1.100 de lei pentru o solnita, fructiere cu 2600 de lei bucata si perne de pat cu 1.300 de euro, iar lista ar putea continua. Preturi de achizitie mai mult decât generoase, comparabile cu cele din hotelurile de cinci stele din emirate.