Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul de Infectioase a ramas fara antitetanos

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 iulie 2008 ·

Personalul medical de la Spitalul de Boli Infectioase a tras, in repetate randuri, semnale de alarma privind numarul spectaculos de persoane cu plagi muscate. S-a cerut si sprijinul autoritatilor. Fara niciun rezultat. "Medicul de garda consulta, zilnic, intre 15 - 20 de persoane cu plagi muscate", declara, la mijlocul lunii iunie, conf. univ. dr. Sorin Rugina, managerul unitatii sanitare. Cum nimic nu s-a facut pentru a fi schimbata situatia, iar patrupedele au fost lasate sa umble in voie prin toate zonele municipiului, stocul de vaccin antitetanos a fost epuizat. "Momentan, suntem nevoiti sa apelam la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta pentru dozele de vaccin necesare. Nu mai avem nici macar unul pe stoc. Am luat legatura cu Institutul Cantacuzino si ni s-a transmis ca vom avea dozele pe data de 12 iulie. De obicei, ne trimit suficienta marfa, insa nici ei nu se asteptau la o crestere atat de mare a numarului de pacienti", a declarat Roxana Cernat, purtator de cuvant al SBI. Numai in cateva zile, peste 80 de constanteni si turisti au ajuns la spital dupa ce cazusera victime ale cainilor vagabonzi. Lipsa tratamentului nu este singura problema a cadrelor medicale. "Vaccinarea este foarte scumpa si toate costurile le suportam din bugetul propriu. Ne saraceste. Cheltuim enorm cu vaccinul. O singura doza este aproximativ 70 lei. Un pacient are nevoie de cinci, adica pentru fiecare persoana trebuie sa platim 300 lei", a adaugat purtatorul de cuvant al unitatii sanitare. De obicei, patrupedele atacau in zonele periferice. O data cu inceperea sezonului, cele mai multe cazuri s-au inregistrat in vecinatatea localurilor sau pe plaja. Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Personalul medical de la Spitalul de Boli Infectioase a tras, in repetate randuri, semnale de alarma privind numarul spectaculos de persoane cu plagi muscate. S-a cerut si sprij

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 22 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°