Sculptura lui Nicapetre este una din cele mai importante aventuri spirituale intimplate la Dunarea de Jos in ultimele decenii. O prima observatie pe care o consideram esentiala este ca, desi a avut doua perioade distincte de creatie, prima, romaneasca, a doua, canadiana, opera sculptorului Nicapetre este unitara.
De regula, studiind exilul romanesc, in orice domeniu, de la literatura si filozofie la arte vizuale sau stiinte intilnim ruptura creatiei, incheierea unor teme si aparitia altora, teme ale exilului, forme de sincronizare cu o cultura care nu ar ingadui altfel existenta artistica. Unora, in exil, le seaca izvoarele creatiei (Caragiale) altii neaga etapa romaneasct (Cioran) iar cativa o considera o ipostaza minora (Ionesco, V.Horia). In opera sculptorului Nicapetre nu se observa o tectonica speciala. Opera isi continua, senina, temele si motivele incepute in tara. Mai palpitanta pare a fi aventura omului. Din cele patru variante posibile de pastrare a identitatii, fie in tara, fie in exil, descrise de Sorin Alexandrescu in cartea “Identitate in ruptura”, cred ca Nicapetre o ilustreaza pe cea de-a treia: ”mereu el insusi, dar nu mereu acelasi (cu trasaturi generale de continuitate la un nivel superior, dar cu discontinuitati si rupturi la un nivel inferior”).
In cazul lui Nicapetre exilul nu e doar o banala “evadare”, nu e doar “alegerea libertatii”, cum se spune. Nicapetre pleaca din Romania, o “defecteaza” cum ii place sa spuna, de dragul unui program creator, de dragul unor forme de acces la universalitate. In Canada nu cauta “job” mai bine platit, nu devine sculptor ocazional, “de weekend”, nu “se executa” lucrind in orizontul de asteptare al publicului canadian sau american.
Dupa 1980 considera ca libertatea de creatie ii e amenintata si alege exilul. Face parte din grupul de artisti care sculpteaza in Grecia la un “Simpoz
