Mai demult, chiar cînd am venit în Cluj, pe străzi nu circulau maşini din care să se reverse sunetul acultural al manelelor. Mai demult, puteai să te plimbi liniştit noaptea, prin centru, fără să îţi fie teamă că o să vină vreun „jmecher“ să te pocnească, doar aşa, de dragul violenţei urbane. Mai demult, existau baruri în care nu intrau decît cei care împărtăşeau pasiunea pentru un anumit gen de muzică, şi nu erau deranjaţi de intruşi, veniţi să îmbrîncească lumea şi să pipăie fetele. Mai demult, la facultate se intra cu examen. Acum însă, în educaţie a revenit heirupismul acela specific anilor de dinainte de Revoluţie, cînd ceea ce conta era cantitatea, nu calitatea. Dacă atunci justificarea pornea de la teama de a fi „codaş“ sau de a contrazice, involuntar, „măreţia“ şi „inteligenţa“ Epocii de Aur, acum nu se încearcă decît muşamalizarea unei realităţi crunte: avem un tineret semianalfabet, incult şi preocupat exclusiv de dorinţa de a face bani cît mai repede – sau de a se distra cît mai mult. Astfel, s-a ajuns, în fapt, la impunerea nonvalorilor în faţa valorilor, la înfrîngerea culturii autentice de către cultura consumismului şi a banului. Mentalitatea de tip american, capitalist şi concurenţial, potrivit căreia anybody can make it fără să necesite educaţie, cultură sau un set de valori certe, s-a impus în rîndul tineretului. Şi ce soluţie au găsit profesorii şi oficialii Ministerului Educaţiei? Să le cînte în strună acestor tineri, ba, mai mult, să îşi tragă şi niscaiva foloase materiale de pe urma acestei stări de fapt şi să mediteze, pe bani grei, adolescenţi care nu vor să-şi ia „bacul“ decît de gura părinţilor sau ca să plece cît mai repede la facultate, departe de casă şi de ochii părinţilor – pentru ca distracţia să poată continua. Rezultatul este că zeci de mii de indivizi cu 10 la bacalaureat, dar complet inculţi, devin studenţi şi intră în viaţa