Eugenia şi Vasilica sunt două deţinute de la Penitenciarul Târgu Jiu care scriu de câţiva ani versuri. Tristeţea ce le apasă sufletele se revarsă în poezii. GORJ. „Fetiţa îmi dă putere, / Ea mă-ndeamnă să trăiesc; / Îmi aduce mângâiere, / Fără ea eu mă topesc“, scria la începutul perioadei de detenţie Eugenia Bobeanu. „Fără ea“ este prima poezie compusă de deţinuta care mai are doar o lună de ispăşit din pedeapsa de cinci ani şi ceva. Are 27 de ani şi în închisoare a încercat să-şi umple timpul scriind versuri şi participând la programul educativ din Penitenciarul Târgu Jiu. Tristeţea că şi-a lăsat fata singură afară, că nu a putut-o însoţi în prima zi de şcoală a făcut-o pe Eugenia să scrie primele versuri, dedicate fiicei sale: „Prima poezie am scris-o de dorul fiicei mele. Era aşa departe de mine, încât sufletul mi-a fost umplut de tristeţe. Atunci, ca să mă descarc, am scris câteva versuri, numind poezia «Fără ea». Am pierdut din viaţă mulţi ani fără să fiu alături de fiica mea, fără s-o văd cum creşte şi fără să mă bucur de zâmbetul ei de copil nevinovat“, a spus deţinuta. „Mă întreabă fetiţa mea“ este titlul celei de-a doua poezii scrise de Eugenia în spatele gratiilor. Femeia îşi aminteşte că fiica ei se pregătea să plece în clasa I şi, venind în vizită la penitenciar, micuţa şi-a întrebat mama de ce nu o poate însoţi în prima zi de şcoală: „În momentul acela am crezut că mor. Mi s-a rupt sufletul când fetiţa mea m-a întrebat de ce nu pot s-o însoţesc în prima zi de şcoală. Ea este totul pentru mine şi, când ies, îmi voi dedica viaţa ei“, a afirmat Eugenia. Şi acum se gândeşte la copilul ei şi numără zilele până ce va fi din nou liberă. Vrea să o strângă în braţe şi să o însoţească la şcoală, să o ajute la teme şi să se joace împreună.

Inspirată de poeziile lui Minulescu Vasilica Sultănoiu are 40 de ani şi se află în Penitenciarul Târgu Jiu de doi