Europarlamentarii consideră că măsurile de amprentare a romilor din Italia, adoptate de Guvernul de la Roma,constituie un act de discriminare. Astfel, Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluţie prin care îndeamnă autorităţile italiene să nu colecteze amprentele digitale ale romilor şi să nu le utilizeze pe cele deja colectate, în aşteptarea evaluării de către Comisia Europeană a măsurilor propuse. De asemenea, europarlamentarii recomanda o mai bună integrare a persoanelor de etnie romă la nivel european, potrivit unui comunicat oficial.
Legislativul UE invocă protecţia copiilor şi drepturile lor fundamentale, denunţând tratarea lor ca pe nişte infractori, care a stârnit reacţii din partea Consiliului Europei şi a mai multor organizaţii neguvernamentale şi comunităţi religioase. PE cere totodată statelor membre revizuirea şi abrogarea legilor şi politicilor discriminatorii, solicitând Comisiei Europene şi Consiliului UE să monitorizeze aplicarea, în cadrul Uniunii Europene, a tratatelor şi directivelor privind măsurile de combatere a discriminării şi libera circulaţie.
Mai mult, potrivit sursei citate, europarlamentarii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de concepţia administraţiei italiene, potrivit căreia prezenţa taberelor de romi în împrejurimile marilor oraşe constituie o urgenţă socială intrinsecă, cu implicaţii asupra ordinii şi siguranţei publice, care justifică declararea stării de urgenţă pe o perioadă de 12 luni. Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a anunţat la sfârşitul lunii trecute că va trimite forţele de ordine în toate taberele de nomazi, pentru prelevarea amprentele digitale de la toţi ocupanţii. "Vom lua şi amprentele minorilor, pentru a evita fenomene ca cerşetoria", a spus atunci ministrul. Maroni a dat asigurări că nu este vorba despre o identificare a persoanelor pe criterii etnice, ci despre un ad