Va plictisesc cu un text din Money Express, despre un anumit complex…
Se da o bucata clasica semnata de Caragiale, ‘Bubico’. Un text care spune foarte multe despre razboiul mut, cu explozii intermitente, dintre iubitorii de animale si indiferentii agresivi.
Da, avem un complex Bubico pe care voi incerca sa-l descriu foarte scurt. Un domn intra intr-un compartiment de tren ocupat de o duduie locvace, posesoarea unui caine mic si enervant. Domnul, un gentleman bucurestean – dupa tiparul de acum o suta de ani, cu ceva amestec de mahala si pretentii mic-pariziene –, remarca indata ce isi ocupa locul: „Norocul meu, gandesc eu, sa traiesc bine!… Lua-te-ar dracu’ de javra!“. Doamna, si ea un fel de Chirita (din sud, de data asta), il copleseste pe domn cu povesti despre catelusul mult iubit. Domnul se arata exasperat, dar doar in gand. In rest, mentine aparentele si participa politicos la conversatie. Numai ca la un moment dat cedeaza, ia cainele in brate, se preface ca-i arata peisajul si-l arunca pe geam. Schita se termina brusc si ironic cu personajul nostru disparand ca intr-un roman negru: „Ea lesina iar… Eu trec ca un demon prin multime si dispar in noaptea neagra…“. Textul e amuzant prin absurd si prin faptul ca si cel care relateaza este ironizat (e adevarat, mult mai subtil decat este ironizata doamna posesoare de caine). Dar acel text clasic, pe care multi l-am studiat in ciclul primar, ascunde nenumarate indicii ale unor conflicte vechi de cand lumea in provincialul pamant romanesc.
Doamna si catelul sunt fotografia unei anumite clase de targoveti evoluati care incercau cu incapatanare sa iasa din marasmul levantin si sa-si creeze macar un efect occidental in viata de zi cu zi. Intr-o tara cu o populatie rurala covarsitoare, era probabil ciudata o aparitie precum o duduie cu un caine de casa. Populatia rurala este indiferent-agresi