Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finantari pentru producatorii agricoli

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 10 iulie 2008 ·

În data de 24 iunie, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala, a organizat a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), în cadrul caruia s-a hotarât ca începând cu luna septembrie a acestui an Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va lansa sesiuni de primire a proiectelor de investitii pentru cinci noi masuri de finantare prin PNDR.

Astfel, se vor acorda fonduri nerambursabile pentru proiecte de investitii care se încadreaza în aria de finantare a Masurii 312 „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-întreprinderi”, a Masurii 313 ”Încurajarea activitatilor turistice”, a Masurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, a Masurii 142 „Înfiintarea grupurilor de producatori” sau a Masurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta”. În cadrul aceluiasi Comitet de Monitorizare pentru PNDR a fost stabilit ca în anul 2008 pentru Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole” si pentru Masura 322 „Renovarea si dezvoltarea satelor” se vor depune proiecte de investitii pentru finantare cu fonduri nerambursabile doar în cadrul unei singure sesiuni de primire a proiectelor. Astfel, ultima sesiune din anul 2008 pentru primirea proiectelor pentru cele doua masuri va fi sesiunea din octombrie, cu precizarea ca suma alocata acestei sesiuni este echivalenta cu suma aferenta a trei sesiuni de primire de proiecte. Proiectele se vor întocmi conform specificatiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecarei Masuri în parte, care vor fi publicate pe paginile de internet www.madr.ro si www.apdrp.ro.

În data de 24 iunie, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala, a organizat a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), în cadrul caruia s-a hotarât c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 58 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 14 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 40 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°