Una dintre distracţiile oamenilor mari este să-i vadă pe copii cum se comportă ca maturii. Ionel din "Vizita" lui Caragiale este îmbrăcat de mamiţica lui în maior, iar femeia e foarte excitată că fiul său fumează ("să-l vezi ce caraghios e cu ţigara-n gură, să te prăpădeşti de rîs... ca un om mare"). Copiii-minune de la Hollywood erau apreciaţi că se comportau ca oamenii mari - dansau, cîntau sau erau puşi să dea replici "inteligente", care nu aveau nici o legătură cu vîrsta lor. Astăzi, mai vezi cîte un puşti de cinci-şase ani îmbrăcat la costum şi cravată şi toată lumea se topeşte după el. Vaaai! Că dulce mai e îmbrăcat aşa!... Parcă-i om mare!
Oamenii au astfel de distracţii nu numai în ceea ce-i priveşte pe copii. La fel îi distrează şi animalele de circ. Iată cimpanzeul acela cu vestă şi pălărie şi care fumează trabuc întocmai ca un om! Iată ursul care se aşază pe scaun şi-şi sprijină bărbia cu laba, ca un bărbat copleşit de problemele vieţii! Iată cum aplaudă foca - la fel ca noi, cei care stăm în public şi ne înroşim, la rîndul nostru, palmele.
Ne simţim bine că animalele din arenă sînt ca noi. De fapt, ne face plăcere pentru că ne vedem pe noi înşine în oglindă, dar sîntem conştienţi că ceea ce vedem nu sîntem noi, ci nişte caricaturi ale noastre. Fiinţe care fac eforturi disperate să ne semene şi nu reuşesc decît să fie amuzante şi neputincioase. Iar lucrul acesta ne gîdilă orgoliul şi ne face să ne simţim superiori.
Dintotdeauna m-au revoltat emisiunile în care copiii sînt aduşi în faţa camerelor de luat vederi, să se producă şi astfel să-i distreze pe oamenii mari. Celebrul show de pe Prima TV, Copiii spun lucruri trăsnite, nu era destinat copiilor, ci maturilor, care să se amuze pe seama prostiilor pe care le scoteau pe gură cei mici. La fel şi emisiunile în care puştii trebuie să cînte sau să danseze. Pe de o parte, sînt nişte spec
