Se repeta din nou. Ca intr-o poveste fara sfirsit, in fiecare vara, de cum incepe secerisul, incep si disputele. Fermierii se pling ca obtin un pret mult prea mic in comparatie cu cheltuielile facute. Morarii si brutarii incearca sa ne convinga: si asa pretul e mult prea mare in raport cu calitatea. Intermediarii pindesc pe la colturi disperarea si incarca masina dupa masina. Tensiunile dintre producatorii si comerciantii de cereale cresc cu fiecare hectar de griu culcat de combina. Pe filiera cerealelor, bomba este deja amorsata si asteapta scinteia.
Zilele trecute, colegii de pe eveniment au avut un caz in judet. Au discutat ei cu satenii despre situatia in sine, si-au dat oamenii cu parerea despre familia victimei, a agresorului, despre cit de des au loc asemenea nenorociri in satul lor, despre vinovati si vina. La sfirsit insa, in timp ce colegii mei se pregateau sa plece, un batrin i-a oprit din drum: "Taica, da' daca tot sinteti aici, avem si noi un mare necaz, poate ne ajutati. Griul taica, griul. Iar isi bat astia joc de noi".
An de an, aceeasi problema. De la micul taran, cu doar citeva pogoane, si pina la marele fermier, cu sute, chiar mii de hectare, toti isi striga la unison nemultumirea fata de pretul de comercializare a griului. Nimeni insa, si ma refer aici la Parlament, la Ministerul Agriculturii sau Guvern, in intregul sau, nu misca un deget. Reglementarea pietei cerealelor e o problema care nu intereseaza. Nu intereseaza nu pentru ca nu ar fi reala, ci pentru simplul fapt ca, in final, odata trecut secerisul, se rezolva de la sine. Foc in paie ude. Marii fermieri isi rezolva cumva problemele, iar singurii cu adevarat pagubiti ramin taranii. Oricum ei nu sint un adevarat pericol. Sint mult prea supusi ca sa ajunga vreodata sa bata cu pumnul in masa. In plus, si Guvernul are o strategie menita sa le inchida gura. O strategie care
