Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii clubului românesc, fundaşul rapidist a devenit ieri cel mai scump transfer din Liga I. În Portugalia, s-a anunţat că Porto va plăti "doar" 2,5 milioane de euro. Sursa: Mediafax
La 24 de ani, rapidistul Cristian Săpunaru ar fi devenit, începând de ieri, cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc, după ce a fost achiziţionat de FC Porto contra unei sume fabuloase pentru Liga I: 6 milioane de euro! Cele două părţi s-au înţeles asupra tranzacţiei, neîncheiat rămânând, deocamdată, capitolul negocierilor privind salariul fundaşului giuleştean la celebra grupare lusitană.
Din acest motiv, impresarul lui Săpunaru, Victor Becali, susţine că nu s-a semnat încă niciun contract, chiar dacă grupările au confirmat deja tranzacţia. Fathi Taher, patronul Rapidului, era ieri foarte bucuros de perfectarea transferului. „La asemenea bani, ce să mai zic? Era păcat de Săpunaru să nu se ducă la Porto. Ne-am fi bătut joc de el dacă l-am fi ţinut la Rapid. Este o mare surpriză că FC Porto ne dă 6 milioane de euro. Suntem şocaţi. S-a dovedit că fotbalul românesc poate fi la nivelul celui spaniol sau italian! Avem şi noi jucători valoroşi. Important este să ştim să îi păstrăm, nu să îi dăm pe 50.000 sau 100.000 de euro“, ne-a declarat Taher.
Iordanianul a dat de înţeles că, până acum, jucătorii s-au transferat în străinătate pe sume mai mari decât cele oficiale. „Nu umblăm cu şmecherii, cum se întâmplă prin Liga I! Nimeni nu e încântat că Rapidul a făcut acest transfer! Nici cei de la Steaua, nici cei de la Dinamo, fiindcă noi l-am vândut pe Săpunaru în mod corect, la suprafaţă. Rămâne ca fotbalistul să se înţeleagă cu cei de la Porto în privinţa contractului. Ştiu că îşi doreşte mult să joace la FC Porto“, a mai spus iordanianul pentru EVZ.
Surpriza din O'Jogo
Publi