Zilele trecute s-a deschis în spaţiul de la sala Dalles expoziţia 8 Art+, un grup alcătuit din profesori ai Universităţii de Arte din Bucureşti: Gheorghe Anghel, Marcel Bunea, Florin Ciubotaru, Darie Dup, Petru Lucaci, Napoleon Tiron, Vasile Tolan, Vladimir Şetran. Nu este prima manifestare a celor opt, ei expun împreună din anul 2005, au realizat pînă în acest moment un album şi au obţinut pentru activitatea lor două premii. În cazul grupului 8 Art+, nu vorbim despre o ideologie comună, ci despre o afinitate, motivată de prietenie, menită să sporească potenţialul creativ. Hotărîrea de a alcătui un grup, de a expune din cînd în cînd împreună ceea ce fiecare lucrează în propriile ateliere, a apărut în condiţiile deloc prielnice ale momentului, caracterizat de dezinteresul general faţă de artele plastice, faţă de actele culturale de calitate, venit mai ales din partea celor care ar trebui să le susţină. Iar imaginea de pe invitaţie este sugestivă: ei, artiştii, vin spre noi în „zgomotul“ instrumentelor muzicii de fanfară, trag un semnal, doresc să fie auziţi, să fie văzuţi, să fim conştienţi de existenţa lor. Evenimentul este un lucru esenţial în viaţa artistului plastic. Expoziţiile, întîlnirile cu publicul, cunoaşterea, stimularea reciprocă, toate acestea fac parte din laboratorul menit să impună opera în conştiinţa publicului şi să dea legitimitate acestei profesii. De multă vreme nu mai putem vorbi, la noi, despre o politică stabilă în acest sens, susţinută în primul rînd de instituţiile responsabile în acest domeniu. Toţi membrii grupului sînt artişti remarcabili, a căror creaţie s-a impus de-a lungul anilor în competiţii importante. Într-un cuvînt, nu de consacrare au nevoie aceşti artişti, ci de vizibilitate, prezenţa lor contribuind la crearea evenimentului. Despre un eveniment cultural vorbim şi în cazul expoziţiei recent deschise de grupul 8 Art+, din