Vă place şahul? Clipa aceea delicioasă dintre prima şi cea de-a doua mutare, atunci când bărbăţia neuronilor gata de atac coexistă alături de zâmbetul relaxat al omului care ştie că totul nu este decât un joc. Apoi urmează tatonarea începutului partidei, când totul este încă incert, şi speri, speri că adversarul nu ţi-a intuit planul. Şi vine momentul primei lovituri, atingerea rugoasă a primei piese luate, declanşarea tăvălugului care va dovedi superioritatea inteligenţei tale. Însă, riposta viguroasă a adversarului care îţi întărâtă sprâncenele va transforma ceea ce fusese doar un joc într-o încrâncenată ardere mentală. În jurul unei partide de şah pluteşte o întreagă sociologie, dar nici unul dintre momente nu este mai interesant ca acesta. Pensionarii trec febril peste primele scheme deja ştiute pentru a ajunge în acel moment, în punctul de cumpănă, atunci când stau şi o oră pentru o mutare... şi acea oră, care pentru un neavenit seamănă cu somnul amorţit al unei şopârle la soare, va determina destinul jucătorilor. Acea oră de linişte, în care nici lemnul, nici omul nu mai respiră, ora încremenirii totale, este cea care decide dacă regele cade.

Destinul politic al lui Traian Băsescu seamănă mult în derularea sa cronologică cu cel al unei partide de şah. E vară şi se spune că politicienii sunt plecaţi în vacanţă. Dar acolo, aplecat deasupra rapoartelor, Traian Băsescu seamănă mai mult ca niciodată cu un jucător de şah. E ora încremenită, momentul lui de cumpănă. Stă cu palmele peste urechi, cum făcea şi Kasparov înainte de a intra în lumea politicii, şi încearcă nu să adulmece, ci să calculeze, nu să intuiască, ci să prevadă.

Săptămâna trecută, unul dintre jurnaliştii celebrei publicaţii britanice The Economist a luat în vizor tema corupţiei în România. Folosindu-se de descoperirea analizei confidenţiale a unui raportor european, articolul nu face altcev