Despre victimele colaterale O plimbare in munti ar trebui sa fie un bun prilej de reconfortare, de reinnoire a bateriilor, asa cum se spune adesea. De fapt, mai simplu, de a te reface fizic si mental. Si lucrurile ar decurge cat se poate de normal daca... Daca nu ai intra in nebunescul contact cu ceea ce mana si mai ales mintea omului au putut sa faca si sa desfaca. Dincolo de perdeaua de fum a gratarului cu care te-ai dotat, cu mare grija de la plecarea din oras, dincolo de zarva celor care cu catel si cu purcel dau buzna pe meleagurile muntoase ale patriei, te intampina, destul de ostile, mormanele de rumegus proaspat sau mai vechi, de scanduri (cazaturi si latunoaie) lasate pe marginea drumului in voia sortii, gramezile de trunchiuri de brad putrezind si duduitul ascutit al gaterelor din preajma.
Sigur ca pana la un punct totul ar parea normal daca... Daca nu ai avea nesansa de a intra in contact cu adevarata fata a padurii de dincolo de toate acestea. Nu faci nici doua-trei sute de metri si, ca intr-o adevarata vrajitorie, te trezesti in fata cu un peisaj cutremurator, dezolant, atat de aproape de nebunie. Starvurile, da, starvurile de brazi ucisi in picioare de la inaltimea de 1,50 m (taierile s-au facut mai mult iarna si mereu pe timp de noapte) se arata in toata tristetea lor. In goana dementa pentru o imbogatire rapida si fara nici un fel de investitie (padurea exista acolo de sute de ani), "oamenii cu initiativa", imediat dupa 1990, s-au pus cu topoarele pe padure si au pus-o la pamant. Un primitivism fara de margini a cuprins si inca mai dainuie in Romania, un primitivism care aduce pagube inestimabile si tarii si oamenilor ei. Dar cui sa-i pese de toate acestea, cand conturile in banci se umplu, cand asa cum se spune in popor: caravana trece... padurile dispar. In tari cu adevarat civilizate, a taia un copac este o crima. Nimeni nu are
