Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indicele londonez FTSE -100 a crescut cu 1,64%

Publicat in Romania Libera, joi 10 iulie 2008 ·

Optimismul din pietele americane si asiatice s-a transferat si pe batranul continent unde sedinta de tranzactionare din 9 iulie a creionat un tablou mai vesel pentru investitorii europeni.

Profitand de perspectiva unei deschideri pozitive a burselor americane, pietele de actiuni europene si-au accentuat cresterile in ciuda unei aprecieri a pretului petrolului dupa 48 de ore de acalmie. Tendinta ascendenta este datorata vestilor sosite de dincolo de Atlantic unde, pe 8 iulie, Ben Bernanke a sustinut ca Rezerva Federala Americana (FED) ar putea continua sa ajute institutiile financiare aflate in dificultate.

Economia din zona euro a stagnat in trimestrul al doilea, iar inflatia din regiune va atinge nivelul maxim in urmatoarele trei luni, potrivit estimarilor publicate miercuri de trei institute importante de cercetare. Institutele Ifo - Germania, INSEE - Franta si ISAE - Italia au revizuit semnificativ in scadere previziunile referitoare la ritmul de dezvoltare din trimestrul al doilea, la nivelul zero, de la estimarea de 0,4% facuta in aprilie.

Pe de alta parte, deficitul comercial al Marii Britanii a ramas neschimbat in luna mai, la 7,5 miliarde lire sterline (14,8 miliarde dolari), conform unui comunicat publicat miercuri de Oficiul National de Statistica.

Dupa o evolutie aproape integral pozitiva de-a lungul intregii sedinte de tranzactionare din 9 iulie, pietele europene afisau la finalul zilei aprecieri importante ale indicilor. Astfel, bursa elvetiana inchide ziua in crestere cu 2,0%, indicele SMI (Swiss Market Index) ajungand la valoarea de 6.921,44 puncte, la Paris bursa inchide in crestere cu 1,50%, indicele CAC 40 ajungand la valoarea de 4.339,66 puncte, la Frankfurt piata creste cu 1,30%, indicele vedeta Dax ajungand la valoarea de 6.386,46 puncte, iar bursa londoneza inchide cu o apreciere de 1,64%, indic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum 59 minute
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 37 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°