Nu ma omor dupa PSD, de ce n-as recunoaste-o?! Am cu el cateva probleme, ca sa zic asa… biografice. Nu mi-a placut cum a intors Iliescu foaia imediat dupa ce Revolutia l-a pus in fruntea bucatelor. Mai exact, devastarea partidelor istorice in ianuarie 1990 a fost de rau augur, la fel ca si anuntul ca nu are de gand sa se comporte cinstit cu cetatenii, lasandu-i pe altii sa candideze in primele alegeri si rezervandu-si un titlu pe care, oricum, l-ar fi avut: cel de parinte al patriei. Pe urma, inscenarea mizerabila a mineriadei din 13-15 iunie, cu "legionarii" care ar ameninta democratia si cu reprimarea cu bata a gradinarilor din subterana, mobilizati la kilometrul zero al libertatii si noii democratii, in fata balconului de la Geologie, m-a convins ca e un om politic de care, personal, ma puteam dispensa fara regrete.
Dupa aceea, impreuna cu Brucan si Barladeanu, a inventat un partid de "ecsi" gata sa sara in foc pentru el, daca pica oarece, insa nu si sa reinnoade o traditie social-democrata autentica. Nu era timp pentru asa ceva, este drept! Atata graba in a prada mosiile si proprietatile PCR si UTC, conturi si prestigii ale caror cute populatia nu avusese inca timp sa le vada nu lasa ragazul pentru studii de doctrina si decantari ideologice. Mos Ilici a avut nevoie de un an si ceva pentru a antama o falsa perestroika (pe vremea aceea Stolo confisca valuta noilor intreprinzatori in modul cel mai legal cu putinta, copiind leninismul cel mai autentic, fara aere de originalitate), iar cand sa ii puna punctul pe "i", Gorbaciov i-a jucat farsa ca a lasat sa se prabuseasca URSS. Nici o problema ca a cazut marele prieten de la rasarit.
La noi realesul Iliescu a continuat aceeasi serpuiala estica, fara grija recrudescentei nationalismului, antisemitismului si antimaghiarismului pana in 1996. si ce sa astepti daca si Europa era un prieten pe
