Gazetărie, nu proză. Deşi tot - după tipic - meşteşugită migălos, cu amănuntul. Asta s-ar spune că face Dan Lungu în ultimele file ale reeditării primului său volum de povestiri, atunci când citează o întreagă colecţie de fragmente din dosarul de presă al acestuia. Şi, cum permanent invocata Chetă la flegmă din 1999 a devenit, peste patru ani, o permanent apreciată Proză cu amănuntul, numărul filelor decupate din reviste se dovedeşte, în mod obiectiv, neverosimil de mare. Pe câtă vreme lista numelor de critici literari care se regăsesc în acest addendum este, din perspectivă marţial generaţionistă, mai degrabă eterogenă. Ce garanţie mai bună s-ar putea oferi pentru această carte, astăzi, decât convergenţa de opinii a unor Radu G. Ţeposu, Mariana Codruţ, O. Nimigean, Alex. Ştefănescu (şi în Flacăra, şi în România literară), Corneliu Ştefanache, Radu Voinescu, Maria Baciu, Antonio Patraş, Christian Crăciun, Cătălin Sturza, Marius Chivu, Nicolae Oprea şi Andrei Terian? Plus, adăugând coperta a patra, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Bogdan Creţu şi, dintre ficţionarii pursânge, Cristian Teodorescu.

Cei care cred fără rezerve în autonomia criteriului estetic vor afla, desigur, motive să-şi consolideze poziţia. Cei care, dimpotrivă, se îndoiesc de utilitatea unei asemenea noţiuni, vor găsi şi ei tot atâtea temeiuri de legitimare a propriului punct de vedere. Pe de-o parte, verdictul se conservă de la un publicist la celălalt, oricât de mult ar varia premisele raportului cu pagina tipărită. Pe de alta, tocmai o astfel de netulburată constantă valorică devine, de la un moment încolo, aproape complet lipsită de interes. Avem, în persoana lui Dan Lungu, un scriitor captivant şi puternic. Lucrul e incontestabil. De câte ori o vom enunţa, însă, la fel? De câte ori vom evita să înţelegem această fascinaţie şi să determinăm, metrologic,