Când dragostea orbeşte

O vorbă din bătrâni spune că dragostea e oarbă. Nu de aceeaşi părere sunt însă şi oamenii de ştiinţă, în opinia cărora această axiomă ar trebui un pic modificată, varianta reală fiind că dragostea orbeşte. Atunci când o persoană este îndrăgostită până peste urechi de propriul partener, îi priveşte pe cei din jur fără însă a-i vedea cu adevărat şi asta pentru că nivelul de atenţie faţă de lumea exterioară este mult mai scăzut. Cel puţin, aşa reiese dintr-un studiu al specialiştilor de la Florida State University, ale cărui concluzii au fost date publicităţii de revista Evolution and Human Behaviour. Studiul a fost realizat pe două grupuri de studenţi, unul format din persoane care s-au declarat îndrăgostite şi cel de-al doilea, din subiecţi neimplicaţi în vreo relaţie amoroasă. Participanţii la experiment au vizionat apoi un eşantion de imagini cu persoane atrăgătoare şi, imediat după aceea, o suită de imagini geometrice pe care trebuia să le recunoască. Prin intermediul acestui test, oamenii de ştiinţă au verificat nivelul de atenţie al subiecţilor. „Amorezaţii“ au recunoscut rapid şi cu mai multă exactitate figurile geometrice, pentru că se puteau concentra mai bine, în timp ce celibatarii s-au lăsat distraşi de frumuseţile din fotografii, recunoscând cercurile şi pătratele cu întârziere. În opinia cercetătorilor, de vină pentru această situaţie este faptul că îndrăgostiţii au tendinţa să se uite la oamenii din jur fără însă a-i vedea cu adevărat. Dragostea necondiţionată faţă de o unică persoană şi scăderea nivelului de atenţie faţă de semeni sunt, se pare, o strategie evolutivă creată pentru ca individul să reuşească să construiască o relaţie solidă, care să faciliteze conservarea speciei. Cu alte cuvinte, creierul nu acordă atenţie frumuseţilor masculine sau feminine pe care le întâlneşte în cursul unei zile, pentru a evita astfel o ri