Felul cum o tara intelege sa se prezinte, prin cultura ei, in strainatate spune multe nu numai despre politica sa (inclusiv culturala) sau despre interesele "strategice" (de moment ori de perspectiva) ale conducatorilor sai, ci si despre poporul acelei tari si viata lui cotidiana. Vorbeste, cu alte cuvinte, despre ceea ce se intampla in acea tara la nivelul omului obisnuit in relatie cu spiritualitatea comunitatii careia ii apartine. Toate acestea devin, fireste, cu atat mai elocvente atunci cand "prezentarea" amintita are loc cu ocazia vreunui eveniment oficial.
Un astfel de eveniment a fost, in prima decada a lunii iunie, sarbatorirea, in Romania, a 60 de ani de la infiintarea Statului Israel. Manifestarile desfasurate cu acest prilej au imbracat o mare diversitate de forme si formule; din punctul de vedere al artelor spectacolului, "ziua" in chestiune a fost marcata prin reprezentatii oferite de Baletul Israelian si de Teatrul Cameri.
Baletul Israelian (The Israeli Ballet) este o companie de dans clasic, fondata in 1967 de catre coregrafii Berta Yampolsky si Hilel Markman, care o conduc si in prezent. Desigur, intr-o tara unde dansul contemporan este nu numai foarte aplaudat, ci si incredibil de bogat in talente (am scris pe larg, acum cateva luni, despre veritabilele revelatii pe care mi le-a prilejuit prezenta la Platforma Dansului Israelian de la Tel-Aviv), o trupa ce se "incapataneaza" sa-si construiasca repertoriul aproape exclusiv pe temelia patrimoniului coregrafic clasic (Lacul lebedelor, Giselle etc.) risca sa faca figura de tombatera. Nu este insa cazul Baletului Israelian, cel putin atat cat mi-am putut da seama din spectacolul vazut la Opera Nationala din Bucuresti: Romeo si Julieta de Serghei Prokofiev, in viziunea Bertei Yampolsky. Si asta, datorita in primul rand tineretii balerinilor si solidului lor antrenament, sesizabil far
