Accizele, alimentele de import şi tarifele la telefonie, calculate în euro, vor reduce presiunea pe coşul de consum generată de scumpirea utilităţilor Aprecierea monedei
Accizele, alimentele de import şi tarifele la telefonie, calculate în euro, vor reduce presiunea pe coşul de consum generată de scumpirea utilităţilor
Aprecierea monedei naţionale va tăia vârful de inflaţie din luna iulie. Este anticipată întărirea leului pe ansmablul întregului an.
Revenirea la sentimente mai bune ale investitorilor faţă de România şi implict faţă de moneda naţională a coborât cursul în mod surprinzător până la nivelul de 3,5 lei pentru un euro.
Aprecierea de la aproape 3,8 lei, cotaţia cea mai defavorabilă din ultimii trei ani, poate fi privită ca un semn de redresare pe termen lung, anticipările fiind că sfârşitul de an ne va găsi cu un leu întărit faţă de luna ianuarie.
Din declaraţiile celor chestionaţi de "Adevărul" reiese pe de o parte optimism pe termen lung, dar o uşoară neîncredere pe termen scurt. Reacţia pieţei valutare nu este în legătură strânsă cu evoluţiile economice.
Oricât ne-ar plăcea să credem că performanţa economică este cea care a influenţat aprecierea monedei naţionale cu aproape 6%, faţă de începutul lunii martie, realitatea este diferită. Contractele comerciale nu pot fi puse în legătură cu evoluţiile cursului din ultima săptămână.
Întărire cu ajutor extern
Evoluţia valutelor din regiune, de la lira turcească la zlotul polonez, a influenţat în cea mai mare măsură şi creşterea monedei naţionale. Individual, pieţele din regiune sunt prea mici pentru marii speculatori. Aceştia sunt obligaţi să acţioneze concomitent pe mai multe valute.
În acest context, percepţia favorabilă privind perspectivele economiei regionale ne-a avantajat. "Volumele de tranzacţionare sunt mai mari pe fondul intrării la vânzar