Minune

A scrie un poem e o minune!

E ceva sfînt, ca tot ce este viu.

De parcă Dumnezeu în gînd l-ar spune,

Iar eu să îl aud şi să-l transcriu.

Dar poate mai întîi l-a tot visat;

Uitîndu-l iar şi iar. închis în vis.

Iar eu să-mi amintesc şi, recitat,

Să i se pară, treaz, că El l-a scris.

Mirarea

De ce se-ntreabă un copil "De ce?",

Uimindu-se de toate, vrînd să ştie?

Mirarea, ne-a-nvăţat un învăţat,

E începutul de filozofie.

Şi Poezia-i "fiică a mirării"

Şi el, Poetul, un copil la fire -

Precum Adam la începutul lumii -

Vorbind de unul singur, de uimire.

Clopote

Bat clopotele de vecernii

Şi mă opresc să mă închin.

Ca orişicare om, dorindu-şi

Din Cer mai mult ori mai puţin.

- O, Doamne, cetitor de gînduri,

Tu ştii mai bine decît mine

Ce vreau: să scriu atît de simplu,

încît s-ajungă pîn^ la Tine!

Cuvinte

Cînd spui minuni, vorbeşti de Dumnezeu.

Cînd spui parfum, te uiţi după o floare.

Cînd spui culori, te-aştepţi la curcubeu.

Cînd spui sărut, te laşi să te-nfioare.

Cînd spui acasă, te visezi departe,

Und^ te-ai născut; sau unde stai, în doi.

Cînd viaţă spui, te-ai şi gîndit la moarte,

Ca la o certitudine de-apoi.

Curaj

Ce de curaj e pe femei să nască,

Neştiind ce cresc în trup aproape-un an:

Prea poate un nătîng ori un tiran;

Prea poate o copilă îngerească.

Ori un poet murind prea tînăr, poate,

De poezia sa nemuritoare.

Umplînd de jale sînul maicii sale,

Cum l-a umplut la naştere cu lapte.

Ferestre

Ce vede un copil privind pe geamul

De bloc înalt, etajul n