După fulminantul succes (de critică şi public) al romanului Maitreyi, după obţinerea doctoratului în filozofie cu calificativul magna cum laudae, Mircea Eliade a fost numit asistent onorific al catedrei de logică şi metafizică a lui Nae Ionescu de la Universitatea din Bucureşti.

în 1934 avea 27 de ani. I-au apărut atunci două romane: Lumina ce se stinge şi întoarcerea din rai, un "carnet de drum" (India) şi o carte de eseuri. A fost un an fast în care i s-au publicat peste o sută de articole.

întoarcerea din rai trebuia să fie cel de-al treilea volum al ediţiei critice îngrijite de mine şi de Mihai Dascal. Primul, Israel şi apele diavolului, fusese tipărit în 1994, cel de-al doilea, Maitreyi în 1996. Dar Editura Minerva a fost privatizată şi nu mai e interesată de editarea cărţilor lui Eliade, comilitonul meu a trecut în lumea umbrelor, aşa că m-am hotărât să creionez eu singur o parte din notele ce-ar fi putut figura în acceptarea critică a romanului.

Primele capitole au fost redactate în iunie 1931, în timp ce autorul se afla la Calcutta. Romanul, numit la început Victorii, apoi Petru şi Pavel, prezenta istoria familiei lui Francisc Anicet şi a celor doi fii ai săi, purtând numele primilor apostoli.

După înapoierea în ţară, Mircea Eliade va scrie dintr-o suflare Maitreyi, roman ce-i va aduce celebritatea. în vara anului 1933 reia vechiul manuscris, intitulându-l întoarcerea din rai. în varianta definitivă semnată la primele două sute de pagini consacrată lui Francisc Anicet şi felului cum decade şi i se destramă familia.

Iată cum explică autorul însuşi titlul romanului şi semnificaţia lui:

"întoarcerea din rai însemna pierderea beatitudinii, a iluziilor şi a optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai "României Mari". împreună cu o parte a generaţiei mele trăisem adolescenţa şi