Cursurile la care participau peste 3.000 de copii din Ploieşti sunt suspendate, în urma deciziei de a interzice accesul în Palatul Copiilor. Sursa: Marius Nica
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a emis, la începutul săptămânii, această dispoziţie restrictivă, din cauza degradării avansate a clădirii de pe Bulevardul Independenţei, nr. 21. Potrivit edililor, acesta urmează să fie demolat pentru noul sediu al Primăriei Ploieşti, proiect evaluat la 10 milioane de euro.
Copiii sunt nemulţumiţi
„Eu vin aici de patru ani, chiar şi în vacanţă, la aeromodelism. Nu ştiu unde se va muta palatul, dar eu stau în centru şi veneam pe jos până aici“, spune Andrei Damian, unul dintre miile de copiii care frecventează cursurile Palatului Copiilor.
„Noi nu ştim nimic oficial. Am auzit doar că accesul în clădire este interzis, însă nu ştim dacă şi unde ne vor muta“, spune Margareta Fux, administratorul palatului. Potrivit unei hotărâri de consiliu local, Palatul Copiilor ar fi trebuit mutat în Cartierul Vest, în sediul fostei Şcoli nr. 20. Proiectul sediului de lux pentru primărie prevede o suprafaţă construibilă de aproape 3.000 de metri pătraţi, parcare subterană, restaurant pentru angajaţi şi o fântână arteziană impresionantă. Deşi construcţia noului sediu trebuia să înceapă anul trecut, licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost anulată, iar mai multe firme participante încă se judecă cu autorităţile locale.
„În funcţie de rezultatul litigiului pentru noul sediu al primăriei, vom hotărî care va fi soarta Palatului Copiilor. Oricum, clădirea este şubredă şi nu puteam pune în pericol vieţile copiilor“, spune Andrei Volosevici. Primăria Ploieşti funcţionează, fără chirie, în Palatul Administrativ, care aparţine Consiliului Judeţean Prahova.