Azi, dar cîte nu se întîmplă azi? În zona gri, în care nuanţele amestecului dintre factorii ante şi postdecembrism sunt practic infinite, în care, "aşa de aproape de Europa" aflîndu-ne, nu ne rămîne decît să ne decidem "pe ce ureche să ne culcăm - pe cea stîngă, fireşte", putem înregistra o categorie prejudiciată, cea a ... hoţilor: "Cunoaştem un primar de sector bucureştean , ni se reaminteşte, printre primii situat în cel mai mare partid de opoziţie şi a cărui mînie se îndreaptă împotriva hoţilor proşti. ŤSunt hoţi cei de la Putere, zice omul nostru. Dar hoţi proşti, care nu ştiu să fureť". Există, în consecinţă, hoţi "deştepţi" şi hoţi "cretini". Cum să-i voteze alegătorii pe ultimii? Opţiunea lor se cuvine a se îndrepta către hoţii "care merită", către cei ce vor fura "cu prestanţă, cu eleganţă, cu fler, discreţie, stil, clasă, îndemînare de magician", astfel încît să dobîndească admiraţia unei Justiţii "în deficit de siestă". Şi în definitiv hoţii nu au elita lor? Cu ce drept s-o subestimăm, s-o neglijăm? Nu cumva suntem geloşi pe hoţii de marcă? "Dacă-i celebrăm pe artiştii de geniu, pe marii născocitori de tipar şi praf de puşcă, pe descoperitorii de continente, de ce ne-am arăta reticenţi faţă de marii hoţi, mereu fauri de noi tertipuri, de alte fructuoase modalităţi de a conduce spre proprii buzunare capitalurile unor bănci, întreprinderi, societăţi, primării etc. etc.? De unde atîta neagră invidie?" Înrudită, însă de cele mai multe ori chiar coincidentă cu o atare insolită elită, apare clasa "omului sobol", a îmbogăţitului ce, revenind "teafăr şi îndemn" din aventuroasele-i ieşiri, se retrage în falnica sa locuinţă proaspăt construită, cu o suprafaţă de multe sute de metri pătraţi, cu piscine, parc cu platani şi tuya, gard electronic, împînzită cu camere video, peste care bîntuie, nechemată, o fantezie argheziană: "Are, de altfel, cîte două dormitoare de fi