Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar două asociaţii româneşti au paticipat la dezbaterea problemelor imigranţilor

Publicat in Adevarul, vineri 11 iulie 2008 ·

Departamentul Politici Sociale din cadrul Regiunii Lazio a organizat în data de 9 iulie 2008 o conferinţă cu prilejul aprobării noii legi a imigraţiei. Întâlnirea a fost şi un prilej de a

Departamentul Politici Sociale din cadrul Regiunii Lazio a organizat în data de 9 iulie 2008 o conferinţă cu prilejul aprobării noii legi a imigraţiei. Întâlnirea a fost şi un prilej de a discuta problemele cu care se confruntă străinii din Italia.

Comisia de prezentare a legii imigraţiei a fost condusă de Paolo Menna, responsabil pe politicile de imigraţie în cadrul Regiunii Lazio. S-a specificat faptul că noua lege a fost scrisă având la bază experienţele şi nevoile concrete ale imigranţilor. Cei care au conceput noua lege au luat în considerare mărturiile a sute de imigranţi proveniţi din toate colţurile lumii.

Membrii comisiei au mai precizat că noua lege va da posibilitatea tuturor imigranţilor de a-şi exercita drepturile civile. Criminalitatea a fost unul dintre subiectele disputate, iar fenomenul infracţional a fost în mod direct corelat cu lipsurile, exploatarea şi umilinţele îndurate de străini.

La conferinţă au participat, printre alţii, numeroşi reprezentanţi ai comunităţii africane şi sud-americane. Aceştia au demonstrat un interes deosebit pentru prezentarea noii legi, fiind însoţiţi de consuli şi alte oficialităţi.

Din partea comunităţii româneşti au participat doar două asociaţii: "Noi suntem români" şi "Romania nel mondo". Preşedintele asociaţiei "Noi suntem români", Silviu Ciubotaru, şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu faptul că nu s-a facut nici o precizare cu privire la neocomunitari: "Nu s-a spus nimic despre foştii extra-comunitari, cum şi dacă vor mai fi sprijiniţi. Din câte am văzut şi auzit eu, noua lege nu ne mai include. Mă aşteptam să se spună ceva şi despre modul cum vor putea fi susţinuţi şi românii în procesul lor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 35 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 35 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 35 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 5 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°