Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac la gazonul de pe stadionul „Ion Oblemenco“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 iulie 2008 ·

Noul gazon, care trebuia să arate precum cel al lui Real Madrid, are deja porţiuni uscate pe aproape 35% din suprafaţă, fiind totodată afectat de o boală necunoscută.

În ultima parte a lunii ianuarie, au demarat lucrările de schimbare a gazonului celebrei arene a Olteniei, fostul „Central“, neschimbat de la data dării în funcţiune a stadionului, 29 octombrie 1967. Primele lucrări efectuate au fost cele de îndepărtare a stratului de zăpadă de pe tot terenul de joc şi a unui mic strat de gazon, apoi s-a continuat cu lucrările propriu-zise de montare a unui nou sistem de drenaj, a instalaţiei de încălzire din import, turnarea unui strat de nisip, plus alte lucrări adiacente. La începutul lunii mai, terenul de joc a fost însămânţat cu un gazon special, iar la mijlocul lui Florar dreptunghiul de la „Ion Oblemenco“ a început să se „coloreze“ în verde, răsărind gazonul. Lucrările, cu un grad de complexitate ridicat, au fost coordonată de dl Abramovici, cel care a efectuat şi celelalte lucrări din complexul „Ion Oblemenco“, un om cu experienţă în domeniu, care a făcut lucrări similare şi în Spania. Finanţatorul Adrian Mititelu a afirmat că întreaga investiţie de schimbare a gazonului îl costă două milioane de euro, acest teren de pe fostul „Central“ fiind catalogat, alături de cel de pe noul stadion „Cotroceni“, cel mai bun din România.

Lucrările s-au dorit demarate cât mai rapid, chiar împotriva vremii geroase, pentru ca ele să se încheie cât mai repede, iar Universitatea Craiova să înceapă sezonul 2008-2009 pe stadionul „Ion Oblemenco“ refăcut complet, deşi data-limită a finalizării proiectului de modernizare ar fi, de fapt, 1 septembrie. Din păcate, şi acest termen pare să fie compromis.

Oficialii Ştiinţei au declarat că, în paralel, lucrările de la arena din Bănie vor include şi montarea a aproximativ 25.000 de scaune noi, lucrare care costă aproape

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 5 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°