Nu vreau să fiu personaj public, deşi în scurte perioade am fost, fiindcă nu am destulă personalitate ca să nu fiu, atunci, bien pensant. Spun cam ce se aşteaptă de la mine. E umilitor şi, mai ales, plictisitor.
Cred în elită şi e motivul pentru care nu pretind că fac parte din ea. În elită intră profesioniştii, cu pregătire temeinică şi bine structurată. Cu haosul şi rarefierea din capul meu, nu pot decât, ceea ce nu-mi displace, să fiu marginal.
Spuneam în ce tocmai am bătut la maşină că opozanţii, fiindcă n-au avut aderenţi, n-au însemnat mult. Ei înseamnă mult pentru memoria colectivă, dar vor fi însoţiţi mereu de întrebarea: numai atâţi ?
Andrei Pleşu: "Ateul care se declară 'tolerant' în materie religioasă e un impostor: în realitate, sfera religioasă îi este indiferentă, astfel încât 'toleranţa' nu-l costă nimic." Mai sunt şi ceilalţi necredincioşi, cei tulburaţi de necredinţa lor. Uneori îmi vine să spun, ca Antoine Compagnon despre antimoderni: necredincioşii sunt mai credincioşi decât credincioşii, pentru că lor certitudinile le lipsesc.
T a plecat de la ora 10, pentru nişte analize, la spital. Acum e 3 şi încă nu s-a întors. E tipul de aşteptare pe care nu pot să-l suport.
Analizele sunt "bunicele", adică "binişor" mai rele decât rândul trecut.
De comparat imprecaţiile lui Iov cu "Doamne, de ce m-ai părăsit ?" E clar că pentru primul, Dumnezeu devenise un duşman, în timp ce la al doilea credinţa se păstrase intactă; iubirea, la fel. E acea permisivitate a lui Isus care i-a scos din sărite pe Nietzsche şi pe Cioran.
"...mie îmi plac învinşii (idealiştii), luptătorii nepregătiţi şi stângaci", scrie un tânăr poet. Deşi nepregătit şi stângaci, nu sunt un idealist şi, încă mai puţin, un luptător. De aceea, nici un învins. Sunt un marginal de duminică, un cloşard cu
