Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sometra, zînă neagră cu coasa pe umăr

Publicat in Jurnalul, vineri 11 iulie 2008 ·

COPŞA MICĂ ● Joaca de-a responsabiitatea pe sănătatea oamenilor

Autorităţile judeţului Sibiu recunosc situaţia tristă de la Copşa Mică, cauzată de activitatea SC Sometra SA, dar nu fac nimic concret pentru a rezolva problema. Responsabilitatea pentru o decizie concretă este pasată dintr-o parte în alta.

Procesul de privatizare al SC Sometra SA Copşa Mică a fost finalizat în 1998, noul patronat angajîndu-se să investească în următorii cinci ani în protecţia mediului 15 milioane de dolari, avînd ca scop reducerea poluării pe Valea Tîrnavei.

SÎNT ÎN GRAFIC. Grecii care au acum fabrica sînt înjuraţi din toate părţile. Planul prin care s-a obţinut autorizaţia integrată de mediu prevede construcţia unei fabrici de acid sulfuric în anul 2012, pînă atunci apa Tîrnavei rămînînd în continuare toxică din cauza emisiilor de furnal în principal dioxid de sulf care se înregistrează la Sometra. Pînă acum s-a reuşit doar reducerea pulberilor în suspensii. Adică plumbul din aer, ăla despre care localnicii din Copşa Mică ştiu că le intră în sînge, s-a mai redus. Ceea ce e bine. Bravo! Aplauze! Felicitări, Sometra! Dar nu vă mulţumim din moment ce voi faceţi nişte bani pe sănătatea românilor. Adriana Morariu, şefa serviciului de "monitoring" de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, este sătulă de acest caz şi pare dispusă la orice efort pentru a se lepăda de problemă. "Cunosc Sometra din 1982 şi ştiu tot ce se întîmplă acolo. Au obţinut autorizaţia integrată de mediu în iunie 2006. Dacă mîine se închide, situaţia tot nu se rezolvă. Ne trebuie cel puţin 20 de ani pentru ca zona să-şi revină. În clipa de faţă, ei se încadrează în limitele admise. Plumbul s-a rezolvat, dar lumea nu ştie că adevărata problemă o constituie dioxidul de sulf", spune Morariu. APM Sibiu nu măsoară emisiile, cu imisiile. Adică cum? Ne spune specialistul. "Emisiile sînt cele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO George Simion și-a depus candidatura la prezidențiale „pentru ca România să rămână o ţară a păcii”

HotNews acum 32 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni, transmite Agerpres. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizan

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum 39 minute
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme capricioasă, cu ploi și oscilații termice

Adevarul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvani

Investițiile străine directe în România au scăzut cu 36,3% în 2023, față de recordul istoric din 2022. Unde au mers cei mai mulți bani din afară

Gandul acum 14 minute
Valoarea investițiilor străine în România a fost în scădere anul trecut, o evoluție care este în acord cu tendințele la nivel internațional, arată Banca Națională a României în raportul anual privind acest segment, cercetarea este realizată în colab

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum o ora
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Avocat ieșean, reținut de procurori după ce și-a mutilat fosta iubită într-o cameră de hotel

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieşean Dinu Şerban a fost reţinut luni, 30 septembrie, pentru tentativă de omor, el fiind acuzat că şi-a lovit fosta iubită, mama femeii afirmând că aceasta ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Incidentul s-a petrecut în urmă c

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături. Ucigașul a fost reţinut

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din Capitală a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a a

Retragere de marcă din naţionala de fotbal a Franţei

Mediafax acum 2 ore
Jucătorul lui Atletico Madrid a dezvăluit vestea luni dimineaţă, chiar înainte de meciurile din octombrie ale Franţei cu Israel şi Belgia, scrie onefootball.com. „Cu inima plină de amintiri închei acest capitol al vieţii mele. Vă mulţumesc pentru ac

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°