Redescoperită cu mult entuziasm imediat după căderea comunismului, pe vremea "podurilor de flori", literatura basarabeană pare să fi intrat în anii din urmă într-un nou con de umbră al receptării. Nu-i vorbă sunt destui scriitori născuţi dincolo de Prut care s-au integrat perfect în literatura română actuală şi ale căror nume au devenit constante ale presei literare şi ale marilor edituri din ţară. Este greu de spus şi, în fond, este lipsit de relevanţă dacă scriitori precum Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Ernu, Liliana Corobca aparţin literaturii basarabene sau literaturii române pur şi simplu. În fond cea care contează este calitatea lor de scriitori, limba română în care scriu, valabilitatea soluţiilor artistice pe care ei le propun şi în plan secund doar, locurile de naştere înscrise în documentele lor de identitate.

Alta este însă problema. Am impresia că, în pofida limbii comune, în ultimii 2-3 ani asistăm la o nouă desprindere a literaturii scrise în Basarabia de cititorii ei din ţară. Cu excepţia notabilă a târgurilor de carte, volumele tipărite la Chişinău sunt aproape invizibile în România, iar comentarea lor în revistele literare a devenit pur accidentală. Eu însumi am publicat anul trecut la o importantă editură din Chişinău o carte la care ţin foarte mult, dar pe care nu am zărit-o în vreo librărie din ţară. Să fie de vină noile reguli impuse de aderarea României la Uniunea Europeană? Posibil. Cert este că, dintr-un motiv sau altul, difuzarea în România a cărţilor tipărite în Republica Moldova a făcut un foarte vizibil pas în spate şi primii care au de suferit în urma acestei situaţii sunt cititorii.

Un exemplu de carte ratată de către cititorii din România este romanul lui Nicolae Popa, Avionul mirosea a peşte. Chiar dacă autorul este departe de a fi un necunoscut în ţara noastră (Nicolae Popa a fost distins în an