Romanul "Copiii din miez de noapte", al scriitorului Salman Rushdie (foto), a câştigat Best of the Booker, o competiţie iniţiată anul acesta, în urma căreia a fost desemnat cel mai bun
Romanul "Copiii din miez de noapte", al scriitorului Salman Rushdie (foto), a câştigat Best of the Booker, o competiţie iniţiată anul acesta, în urma căreia a fost desemnat cel mai bun roman deţinător al unui Booker Prize, din toată istoria premiului.
Booker Prize este cea mai importantă distincţie europeană de literatură în limba engleză şi a fost obţinută de Salman Rushdie în 1981.
În competiţia din acest an, romanul său a ajuns în finală, alături de alte cinci titluri.
Publicul a votat
Chiar dacă a existat un juriu de specialitate, publicul a votat în proporţie de 36% romanul "Copiii din miez de noapte" de Salman Rushdie.
"Câştigătorul l-au ales cititorii, însă noi, juriul, considerăm că au făcut cea mai bună alegere", a declarat Victoria Glendinning, preşedinta juriului.
Cartea a apărut în limba română la Editura Polirom, în două ediţii, prima în 2005 şi a doua, în 2007.
Aceeaşi editură i-a publicat scriitorului, în 2007, "Versetele satanice", care i-au adus celebritatea în toată lumea.
Bogaţi şi săraci, născuţi în aceeaşi noapte
"Copiii din miez de noapte" este povestea celor 1.001 copii, înzestraţi cu puteri supranaturale, născuţi la miezul nopţii dintre 14 şi 15 august 1947, când India îşi proclama independenţa faţă de Marea Britanie.
Acţiunea e centrată în jurul a două personaje: Saleem, fiul nelegitim al unei femei hinduse sărace, şi Shiva, unicul moştenitor al unei familii musulmane bogate.
Cele două destine se încrucişează în momentul în care cei doi sunt schimbaţi la naştere.