Guvernul cubanez condus de Raul Castro a lansat o campanie împotriva economiei subterane, care se bazează pe deturnarea bunurilor statului comunist. Sursa: AFP Photo
Însă cubanezii, care de aproape 50 de ani au devenit experţi în supravieţuirea în condiţii de penurie, par convinşi că înăsprirea atitudinii autorităţ ilor nu va avea rezultatele scontate, comentează AFP. „Nimeni nu poate să oprească asta. Cu ajutorul vecinului meu pot să găsesc ce vreau, de la carne proaspătă până la pantofi“, a spus o femeie în vârstă de circa 45 de ani din cartierul muncitoresc „10 octombrie“.
Economia clandestină din Cuba a luat deja proporţii impresionante. Unii şi-au abandonat serviciul la stat pentru a se dedica fabricării clandestine de ţigări, de pildă. Este şi cazul unui bărbat pe nume Julio, care este specializat în fabricarea ţigărilor „Criollos“. Pachetele sale seamănă perfect cu cele autentice, iar, cu ajutorul unui comptriot, aceste ţigări fabricate la negru vor ajunge să se vândă alături de cele „oficiale“ într-un magazin de stat.
Marea „completare“naţională
Într-unul dintre aceste magazine, o femeie, pe nume Ariana, vinde copii palide ale unor parfumuri marca Gucci sau Givenchy. „Important e să nu existe excedent când facem casa“, spune aceasta. Astfel de cazuri pot fi găsite pretutindeni în Cuba. Nelson era asistent într-un cabinet de stomatologie, însă a ales să renunţe la această meserie pentru a deveni barman. Acum, în localul în care lucrează vinde lăzi de bere „căzute din camion“.
La început vinde lăzile sale de bere şi abia după ce acestea se termină se ocupă de vânzarea celor de la stat. În ceea ce priveşte domeniul construcţiilor, „de fiecare dată când apare un şantier, oamenii din împrejurimi îşi repară casele cu materiale de la stat“, povesteşte, la rândul său, un taximetrist.
Lupta