„Moartea albă“ este distribuită acum şi în Capitală, în funcţie de puterea de cumpărare. Sursa: ReutersSursa: EVZ
1 /.
Drogurile scumpe, precum cocaina sau amfetaminele de ultimă generaţie, ajung doar în centrul Capitalei, în timp ce heroina - mai ieftină, dar mai periculoasă - este destinată periferiei. Acestea ar fi concluziile ultimului bilanţ al poliţiştilor bucureşteni de la Antidrog, potrivit cărora, pentru traficanţi primează acum nu doar nevoile consumatorilor, ci şi puterea de cumpărare şi zona din care provin aceştia.
„Concret, celor «cu bani» le sunt oferite droguri mai scumpe şi de calitate mai bună, în timp ce heroina rămâne cel mai accesibil stupefiant pentru cei cu venituri mici. Din punctul de vedere al ofertei şi distribuţiei, traficanţii care «operează » în Capitală au început să urmeze modelul dealerilor din statele vest-europene“, susţin ofiţerii Brigă zii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
„Drogul săracilor“, vândut cu 50 de lei
„Dacă ar fi să luăm în calcul numărul consumatorilor, am putea spune că, în continuare, în Bucureşti, cel mai consumat stupefiant este heroina. Şi asta, în primul rând din cauza preţului, care o face accesibilă tinerilor cu posibilităţi materiale reduse. De aceea, distribuitorii de heroină şi-au făcut «cuiburi», în principal, în sectoarele 2, 5 şi 6, unde, pe lângă aglomeraţia urbană, puterea de cumpărare a locuitorilor este mai mică“, susţin oamenii legii.
Aşadar, principalele zone ale Capitalei, unde se vinde şi se consumă „intens“ heroină, sunt: Ferentari, Rahova, Luica, Berceni, Titan, Pantelimon, Baicului, Tei-Toboc şi Militari. „În Bucureşti, preţul unui kilogram de heroină este cuprins între 12.000 şi 28.000 de euro, în funcţie de puritatea «mărfii», în timp ce preţul unei doze variază între 30 şi 150 de lei. Cel mai bine vândute