Avocatul Mihai Costea, apărătorul fraţilor Cămătaru, a fost condamnat, ieri, de magistraţii Curţii Supreme, la 13 ani de închisoare, într-un dosar vizând escrocherii imobiliare.
Potrivit anchetatorilor, Costea ar fi prejudiciat Primăria Capitalei cu 1,3 milioane de lei, după ce a falsificat mai multe documente, devenind astfel proprietarul a trei imobile din centrul Bucureştiului. „Mai exact, este vorba despre două vile situate pe Strada Speranţei şi o alta pe strada Radu Beller, din sectoarele 1 şi 2.
În perioada 1998-2001, avocatul, împreună cu alte patru persoane, s-a folosit de acte false (procuri, contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate), ajungând proprietar cu acte în regulă după mai multe acţiuni de revendicare în instanţă“, au precizat oamenii legii. În urmă cu doi ani, Mihai Costea a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti tot la 13 ani de detenţie, însă, în urma recursului, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins atât contestaţiile procurorilor, cât şi pe cele ale inculpaţilor, dosarul ajungând astfel la Instanţa Supremă. Avocatul Costea a fost dat ieri în urmărire generală, după ce poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu, pentru a pune în executare sentinţa dată de instanţă.