CurĂŢenie cu ŢÎrÎita●Într-o parte ecologizăm, iar în alta poluăm

Minele de aur şi combinatul de cupru au adus Zlatna de-a lungul anilor în pragul unui dezastru ecologic. Cu puţini ani în urmă, vizitatorii Zlatnei, neobişnuiţi cu aerul îmbîcsit, leşinau pe capete după cîteva ore în oraş. Doamnele se trezeau cu ciorapii găuriţi de la acizii din aer. După închiderea combinatului, o singură făbricuţă ce produce sulfat de cupru mai pufăie noxe în aer, iar Agenţia de Protecţie a Mediului Alba trece cu vederea poluarea.

Nu mai departe de acum doi ani, cînd ajungeai în Zlatna îţi venea să te întorci. Chiar de la intrare te întîmpinau mormane răscolite şi sterpe de pămînt, fiare răsucite, măgăoaie scheletice de metal. Pe versanţi, pămîntul roşu, îmbibat cu metale, ravene adînci în care puteai ascunde un tanc, copacii ruginii de timpuriu. Hiroshima. Aşa ştia lumea că se cheamă zona cea mai afectată. Un proiect european şi o sumă considerabilă de la buget, 53 de milioane de euro, încearcă să schimbe în prezent faţa celor două cele mai poluate oraşe din ţară: Zlatna şi Copşa Mică.

FĂRĂ POLUARE ŞI FĂRĂ PERSPECTIVE. Zlatna a cunoscut vremuri în care bunăstarea costa scump: bolile îi secerau pe cei plăpînzi, iar media de vîrstă era una dintre cele mai scăzute din ţară. Cînd aerul a devenit mai curat, viaţa în oraş a devenit atît de grea că erau voci care spuneau că mai bine ar trăi într-un oraş în care ţi-e frică să tragi aer în piept decît în unul în care mori de foame. După închiderea minelor şi a combinatului, majoritatea oamenilor au rămas şomeri. De disperare, din 11.000 de zlătneni au mai rămas cam 8.000. Restul au plecat în străinătate, să scape de oraşul în care coşul uriaş ce domină peisajul şi prin care le veneau boli şi un aer rău a încetat să mai pufăie. După ce s-a risipit ceaţa roşiatică ce le murdărea rufele puse la uscat şi aerul stăt