Salvamarii de pe plajele din sudul litoralului declanşează de săptămîna viitoare greva japoneză pentru a-şi primi salariile, dar şi pentru semnarea contractelor de muncă
Salvamarii de pe plajele din sudul litoralului declanşează de săptămîna viitoare greva japoneză pentru a-şi primi salariile, dar şi pentru semnarea contractelor de muncă. Este pentru a doua oară cînd aceştia ameninţă cu protestele. Şi în vara lui 2006, salvamarii au fost în grevă timp de trei zile. Pe atunci, serviciul era finanţat de Direcţia Dobrogea Litoral Constanţa, dar între timp legea s-a schimbat, iar acum Guvernul trebuie să aloce fondurile necesare din bugetul central. Alocarea fondurilor a fost amînată de la o şedinţă de Guvern la alta, iar acum, o dată ce salvamarii şi-au anunţat intenţia de a protesta, Prefectura Constanţa a solicitat ca situaţia să fie rezolvată săptămîna viitoare. Peste 100 de salvamari din sudul litoralului vor purta de marţea viitoare banderole albe. Şeful salvamarilor din sudul litoralului, George Lipoveanu, spune că echipajele vor fi prezente pe plaje, dar dacă pînă la 20 iulie problemele ridicate nu vor fi soluţionate, salvamarii se vor retrage de pe plaje.
Salvamarii de pe plajele din sudul litoralului declanşează de săptămîna viitoare greva japoneză pentru a-şi primi salariile, dar şi pentru semnarea contractelor de muncă
Salvamarii de pe plajele din sudul litoralului declanşează de săptămîna viitoare greva japoneză pentru a-şi primi salariile, dar şi pentru semnarea contractelor de muncă. Este pentru a doua oară cînd aceştia ameninţă cu protestele. Şi în vara lui 2006, salvamarii au fost în grevă timp de trei zile. Pe atunci, serviciul era finanţat de Direcţia Dobrogea Litoral Constanţa, dar între timp legea s-a schimbat, iar acum Guvernul trebuie să aloce fondurile necesare din bugetul central. Alocarea fondurilor a fost amînată de la o