Un sat de piatra, o biserica sapata in stanca, cuiburi impietrite de corbi si pietre cazute din cer. La Corbi, in Arges, timpul insusi este de piatra, iar satenii traiesc simplu, cu o istorie fabuloasa in ograda
Biserica din stanca
In luna lui Cuptor, Apa Doamnei mai mult se destrama decat serpuieste. De o parte si de alta a ei sunt dealuri cu pantecele pline de piatra. In stanga raului, intr-un perete urias galben-rosiatic, se afla, din vremuri fara nume, un salas de inchinaciune. O bisericuta sapata cu dalta, acum manastire de calugari. Curtea e povarnita si plina de flori. Cateva lespezi uriase de piatra, cioplite ici si colo de mana omului, cu cine stie ce menire, lucesc la soare. O scara de piatra in zig-zag urca pana la poala peretelui, strajuita de o balustrada de lemn si de straturi de trandafiri, gherghine si regina noptii. In stanga e un vechi paraclis de lemn cu clopotnita, incins de un brau de petunii vinetii, iar in dreapta, cateva cruci bondoace, pitite in ierburi. La baza peretelui de gresie sunt tufe de trandafiri si un cires incarcat de rod. Stanca e inalta de 24 de metri. "Cat un bloc cu zece etaje", imi spun. Din loc in loc e bortita de mai multe scorburi rotunjite, cuiburi de piatra pentru corbi. "Acolo au fost gresii mai compacte, un fel de trovanti, care s-au desprins din zid", imi explica Valentina Cetean, de meserie geolog, care ma insoteste in aceasta calatorie. Pentru ea, lucrurile astea au alte semnificatii. Mie imi suna prozaic. Prefer sa cred ca niste corbi mitici au sapat cu ciocul in piatra, ca sa se cuibareasca deasupra locului sacru. Nu vad nici un corb de jur-imprejur. Unii spun ca, de fapt, "corbii din piatra" erau calugarii din vechime, numiti asa de sateni, din pricina vesmintelor negre.
Vedere dinspre fosta trapeza catre sat In curtea manastirii e agitatie. Cativa tineri frumosi, arsi de s
