Pe Ana o cunoscusem pur întîmplător în timpul unei deplasări la Timişoara. Era profesoară de sport, frumoasă, ceva mai mare decît mine şi teribil de măritată. Trebuia să scriu un reportaj depre un general bătrîn, veteran de război, care era unchiul ei. Am dat peste ea la moş în casă, venise să-l viziteze fix cînd îl intervievam eu, fără telefon prealabil. Am făcut schimb de adrese de mail, pe motiv de "nu se ştie cînd ai nevoie de un ziarist".
Pe Ana o cunoscusem pur întîmplător în timpul unei deplasări la Timişoara. Era profesoară de sport, frumoasă, ceva mai mare decît mine şi teribil de măritată. Trebuia să scriu un reportaj depre un general bătrîn, veteran de război, care era unchiul ei. Am dat peste ea la moş în casă, venise să-l viziteze fix cînd îl intervievam eu, fără telefon prealabil. Am făcut schimb de adrese de mail, pe motiv de "nu se ştie cînd ai nevoie de un ziarist".
La distanţăAjunsesem la Bucureşti de cîteva zile, cînd m-a abordat pe mess. Voia, politicos, să afle dacă am ajuns cu bine. Mi-a povestit că unchi-său s-a bucurat foarte tare cînd a văzut materialul publicat în ziar. Am continuat să pălăvrăgim despre vreme, politică, mondenităţi şi alte tîmpenii. A rămas să ne mai contactăm cînd sîntem amîndoi online. Peste două seri eram de serviciu la redacţie, trebuia să stau pînă în crucea nopţii şi aveam timpi morţi. Am abordat eu, din plictiseală. De data asta sm trecut la istorii ceva mai intime şi bănculeţe, ne-am povestit vieţile. Ea mi-a zis că barbat’su, Marian, fost campion de aruncarea suliţei, e beţiv şi teribil de gelos. Vine beat-mort acasă şi face poc, fac dragoste destul de rar, dar o sună tot timpul să o verifice, ba chiar îi mai trage preventiv o scatoalcă. Eu mă făceam că o compătimesc.
În următoarele două săptămîni am mai comunicat de vreo trei-patru ori, seara, cînd onorabilul soţ sforăia.
