Film
Avocatul terorii
Cinemateca Română a programat, de la orele 16.45, la Sala Union, „Avocatul terorii“, un film care a fost în selecţia „Un Certain Regard“ la Cannes în 2007 şi care a câştigat Premiul „César“ pentru cel mai bun film documentar în 2008. „Avocatul terorii“ este un documentar de lung metraj, despre unul dintre cei mai cunoscuţi, dar şi cel mai greu de clasat avocaţi – Jacques Verges. Acesta a fost cel care i-a apărat pe Miloşevici, pe Carlos Şacalul, pe nazistul Klaus Barbie sau pe terorista Magdalena Kopp. Un documentar de 135 de minunte, având menirea să ridice multe semne de întrebare despre bani, onoare, confidenţialitate sau prietenie.
TV
Pentru India
TVR Cultural difuzează, de la orele 20, „Pentru India“ – o cronică a vieţii imigranţilor în Marea Britanie, din anii ’60 până în prezent, povestită de o familie de indieni. În speranţa unei vieţi mai bune, dr. Josh Pal Suri părăseşte India şi primul lucru care l-a făcut a fost să cumpere două camere de luat vederi, una pentru el şi alta pentru familia rămasă în India. Pe parcursul a 40 de ani are loc un schimb de imagini filmate, însoţite de prezentări sau observaţii.
Teatru
Neapărat Caragiale
Pe scena Teatrului Luni de la Green Hours, de la orele 20, spectatorii sunt invitaţi să descopere unul dintre experimentele teatrale contemporane: spectacolul „Neapărat Caragiale“, menit să demonstreze cât de contemporan şi universal este în continuare Caragiale. Veţi urmări scena 9 din „O noapte furtunoasă“ montată succesiv de-a lungul spectacolului, în diferite stiluri. Îi veţi descoperi pe Veta şi Chiriac în ipostaza clasică, scrisă de autor, dar şi în variantele antică, preclasică, modernă, iar pentru deliciul spectacolului, cabaretul încheie periplul în timp. (C. Andreescu)
Film
Avocatul terorii
Cinemateca Română a programat, de la orele 16.45,