PESTE TIMP ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Bulevardul e din nou numai al meu. Mă gîndesc ce să-ţi aduc, Elena. Sînt lucruri frumoase pe-aici, scumpe şi atrăgătoare. Noaptea, vitrinele par a ţine direct de vise. Cu mult mai chemător e un lucru dacă ştii că nu-l poţi atinge în nici un fel.
PESTE TIMP ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
11 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Bulevardul e din nou numai al meu. Mă gîndesc ce să-ţi aduc, Elena. Sînt lucruri frumoase pe-aici, scumpe şi atrăgătoare. Noaptea, vitrinele par a ţine direct de vise. Cu mult mai chemător e un lucru dacă ştii că nu-l poţi atinge în nici un fel.
Studenţi arabi vînd ziare ai căror şefi sînt, majoritatea, evrei.
Văd damblagii ieşind de la cinematografe, o maşină cu fereastră, un microbuz mai vine jos, vinde crenvurşti, cîrnaţi şi bere. Cîţiva automobilişti au oprit şi mănîncă într-o atmosferă de pînză flamandă. Mi se face poftă, dar ştiu că în camera noastră mă aşteaptă băiatul meu.
De cînd mă iubeşte cu adevărat, el suferă pentru orice întîrziere a mea, se teme şi intră în panică, îşi pune întrebări "tîmpite", cum zice el.
Cînd ajung sus nu doarme. Îmi sare de gît şi ţipă de bucurie şi de disperare: "Tăticul meu, ce frică mi-a fost să nu ţi se întîmple ceva în lumea asta străină, străină, străină".
Înfulecăm ceva şi pălăvrăgim. El vrea să afle de la mine tainele universului şi ale omului.
Afară ninge ca într-o pictură, de care mi-e dor, mi se pare un Seurat făcut parcă numai din nisip şi ninsoare.
12 ianuarie 1979
Dimineaţă, în zori, împreună cu V. Dinică şi Adrian Nicolae facem o vizită în Piaţa Mare a Vienei.
