Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doris Andronescu, Sanador: Pana la deschiderea spitalului, compania nu este de vanzare

Publicat in Wall-Street.ro, luni 14 iulie 2008 ·

Desi a avut oferte de preluare care s-au ridicat pana la valoarea de 40 de milioane de euro, compania de servicii medicale private Sanador nu este de vanzare pana la finalizarea, in 2010, lucrarilor de constructie a unuia dintre cele mai moderne spitale private din Romania, investitie care se ridica la circa 15 milioane de euro.

Desi considera ca valoarea Sanador este de circa 40 de milioane de euro, adica la cat s-a ridicat cea mai mare oferta, sefii Sanador au decis sa nu vanda pachetul majoritar de actiuni din unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata serviciilor medicale private. “Dupa inaugurarea spitalului valoarea companiei va creste considerabil, si abia atunci vom lua in considerare o astfel de oferta”, a declarat, pentru Wall Street, Doris Andronescu, directorul general Sanador.

Singura varianta pe care actionarii companiei o iau in considerare este vanzarea unui pachet minoritar de actiuni. “Luam in calcul aceasta posibilitate doar in conditiile in care nu am putea sustine din surse proprii constuirea noului spital”, mai spune aceasta. Constructia noului spital va incepe cel mai probabil in toamna acestui an, acesta urmand a se intinde pe o suprafata de 700-1000 de m.p.

In acest moment, in Romania sunt operationale doua spitale private, Euroclinic, detinut de Medisystem Hospital, si Life Memorial Hospital, parte a grupului MedLife. “Cred ca in urmatorii ani vor aparea multe spitale private pentru ca exista o mare cerere pe piata in acest sens”, considera Doris Andronescu.

Deja cativa jucatori de pe piata si-au facut cunoscute planurile in vederea deschiderii de spitale private.

Compania Gral Medical, care detine o retea de 10 centre medicale la nivel national, va inaugura, in aproximativ 2 ani, un spital privat de cardiologie si ortopedie, in urma unie investitii de 10 milioane de euro.

Si Medicover are in plan d

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Florin Cîțu

Gandul acum 22 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este fostul premier Florin Cîțu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°