Compania British American Tobacco (BAT), unul dintre cei trei mari jucatori de pe piata locala a tutunului, vizeaza o cota de piata de 50% pana in 2010, fata de 42,5%, cat detine in prezent, potrivit datelor companiei.
Atingerea acestei cote de piata va fi sustinuta de cresterea cu doua cifre a vanzarilor BAT din acest an, care ar duce afacerile companiei inspre un miliard de euro. Astfel, BAT ar fi primul producator de bunuri de larg consum (FMCG) care ar atinge acest prag, in conditiile in care, potrivit datelor companiei de cercetare a pietei Nielsen, tigaretele sunt si cel mai important segment din FMCG, devansand vanzarile de bere si de bauturi racoritoare.
In primul semestru, veniturile companiei au inregistrat un avans estimat la 30%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, in timp ce volumele vandute s-au majorat cu peste 10%.
"BAT a rulat in 2007 afaceri de 824 de milioane de euro si a atins o cota de piata de 41%. Cresterea de 45% a veniturilor a venit atat din preturile mai mari datorate cresterii accizei, cat si din avansul pe care l-a luat segmentul premium. Per total, am avut o crestere de peste 10% a volumelor vandute pe piata locala", a spus Bart Maas, managing director al BAT Romania.
Motorul vanzarilor BAT este in continuare brandul Kent, avansul acestei marci fiind sustinut si de tendinta globala de orientare catre tigarile light.
"Cea mai bine vanduta marca este Kent, care are o cota de piata de 20%. Kent-ul asigura circa jumatate din vanzarile BAT pe piata locala, avand in vedere ca avem o cota de piata de 42,5%", a precizat Mass.
In top 10 tigarete vandute pe piata locala se situeaza si Pall Mall cu o cota de 10% sau Viceroy, cu 6%, in timp ce in topul dinamicilor de crestere se afla brand-urile de pe segmentul premium si super premium, unde este pozitionat brand-ul Dunhill al BAT, potrivi