Închipuiţi-vă la o petrecere cu prietenii cei mai buni. Vă vedeţi, vă simţiţi bine, beţi ceva, vă simţiţi din ce în ce mai bine. Şi, deodată, în miezul petrecerii, cineva vine şi ia băutura. Cu alte cuvinte, petrecerea s-a terminat. Exact aşa face şi Banca Naţională acum. Vine în toiul petrecerii şi ia băutura de la masă. Creditul. Şi spune că, de azi înainte, la masa aia se va bea doar cum vrea Banca Naţională. Şi cât vrea Banca Naţională. Şi, evident, întrebi: în ce scop? Ca să nu fie gălăgie? Ca să nu se îmbete lumea şi să o dea pe urmă în alte alea? Ca să nu se apuce petrecăreţii să spargă şi să facă pagube? Toate pot fi motive, dar cu un singur cadru: atunci când petrecerea este la Banca Naţională. Când e la oricare dintre noi acasă, BNR poate doar să observe şi să acţioneze punctual. Nu poate să ia băutura de la toate mesele. Nu cred că are voie. Poate să ia băutura doar de la mesele de cheflii. În cazul sistemului bancar, doar de la băncile care şi-au asumat prea multe riscuri. Fără să aibă în spate suficiente garanţii sau pentru că, în goană după cota de piaţă, au fost exuberante. Staţi să ne înţelegem! Nu spun că şi-au asumat pierderi, ci mai degrabă că au oferit împrumuturi la dobânzi foarte mari, strategie care aduce profit pe termen scurt, iar pe termen lung pune la îndoială capacitatea de rambursare. Vorba unui bun prieten: dacă aş fi o bancă comercială sau acţionarul ei, i-aş spune Băncii Centrale: tăticule, dacă tot îmi spui mie cum să dau creditele, ia să preiei matale portofoliul meu şi să îmi mulţumeşti dumneata acţionarii. Pentru că acţionarii vor un singur lucru: profit. Sincer, în loc să îi acuze pe debitori de falsuri care le permit obţinerea de credite mai mari (fenomen existent nu de ieri pe piaţă, şi cvasicunoscut), mă aşteptam ca, încă de mult timp, oficialii BNR să declanşeze o campanie de informare a datornicilor privind costurile real